Ladislau Boloni (73 de ani), una dintre legendele Stelei, câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni 1986, a reacționat când a aflat că va primi suma de 6.000 de lei pe lună de la statul român.
Suma reprezintă indemnizația de merit pentru performanța de la Sevilla și face parte dintr-un proiect de lege inițiat de deputatul Ciprian Paraschiv, președintele Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților, despre care ProSport a scris în exclusivitate.
Ladislau Boloni, unul dintre foști mari jucători ai Stelei, campioana Europei de acum mai bine de patru decenii, a reacționat cu privire la indemnizația de merit pe care urmează să o primească de la statul român, în valoare de aproximativ 6.000 de lei lunar.
„Nu sar în sus de bucurie, dar era important pentru grupul nostru de jucători. Apreciez enorm gestul celor care au facilitat acest lucru.
Nu a fost deloc corect ca într-un fost colectiv să se valorizeze vârful de atac și să nu se valorizeze fundașul central.
Eu știu foarte bine treaba aceasta. Nu au știut ce înseamnă sportul colectiv. Au făcut o nedreptate prin gestul acesta.
Noroc că am avut oameni și au făcut inițiativa pentru a face lucrul cum trebuie”, a declarat Ladislau Boloni, fostul campion, la Digi Sport.
Proiectul a trecut pe 16 septembrie 2026 de Senat, iar pe 14 octombrie 2026, în Camera Deputaților a fost adoptat cu 253 de voturi „pentru” din cei 254 de parlamentari, fără voturi împotrivă și fără abțineri.
Pentru intrarea în vigoare a acestui proiect mai este nevoie doar de promulgarea președintelui Nicușor Dan, care potrivit Art. 77 din Constituția României, are la dispoziție un termen de cel mult 20 de zile de la primirea acestuia.
De asemenea, înainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
„După Președintele a cerut reexamninarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constitușionalității ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constitușionalitatea”, se arată în aliniatul (3) al articolului menționat anterior.
După promulgare, legea urmează să fie publicată „imediat” în Monitorul Oficial. Odată ce a fost publicată, legea intră în vigoare la trei zile de la data publicării acesteia.