Toni Kroos (36 de ani) a urmărit cu atenție meciul pe care Real Madrid l-a câștigat în fața celor de la AS Roma, scor 4-3, în etapa a doua a fazei principale din UEFA Champions League, și a dat un verdict clar despre Arda Guler (21 de ani)
Fostul mijlocaș al gigantului din La Liga consideră că fotbalistul turc trebuie să fie titular în echipa pregătită de Jose Mourinho, având în vedere talentul pe care îl are.
AS Roma și Real Madrid au făcut spectacol total în a doua etapă a fazei principale din UEFA Champions League. Spaniolii s-au impus la limită, scor 4-3, după ce italienii au condus cu 3-1, până în minutul 83.
La această revenire spectaculoasă a gigantului din La Liga a contribuit și Arda Guler, cel care a fost introdus în teren în minutul 59, când l-a înlocuit pe Dumfries.
Tânărul fotbalist turc și-a făcut imediat simțită prezența pe teren și a pasat decisiv la golurile înscrise de Endrick și Rudiger, în minutele 85 și 90.
Pe această partidă a stat cu ochii și Toni Kroos, legendă a celor de la Real Madrid, care a dat un verdict clar despre Arda Guler. Fostul internațional neamț este de părere că tânărul fotbalist este prea talentat pentru a fi ținut pe banca de rezerve.
Kroos a venit și cu un mesaj special pentru Jose Mourinho, pe care l-a îndemnat să găsească o modalitate prin care Arda Guler să fie folosit mai mult decât până acum, având în vedere că poate fi decisiv pentru Real Madrid, atât în competiția internă, cânt și în cupele europene.
Mai mult de atât, fostul mijlocaș a dat un verdict clar și a precizat că Arda Guler este, la ora actuală, „cel mai creativ tânăr jucător din lume”.
„Arda Guler este mult prea talentat ca să înceapă un astfel de meci pe banca de rezerve. A intrat pe teren și totul s-a schimbat. Ce jucător! Mourinho ar trebui să găsească o modalitate de a-l folosi mai mult pe Arda Guler decât o face în prezent. Este cel mai creativ tânăr jucător din lume la ora actuală”, a transmis Toni Kroos, conform FullTime.
Arda Guler, fotbalist în vârstă de 21 de ani, a făcut primii pași în fotbal în țara natală, Turcia, la Genclerbirligi Ankara Youth. În 2020, acesta a ajuns la echipele de juniori ale celor de la Fenerbahce și a făcut pasul spre prima echipă în vara anului 2021.
În 2023, tânărul fotbalist a intrat pe radarul celor de la Real Madrid, formație care a reușit să îl transfere chiar în vara anului menționat, în schimbul sumei de 28 de milioane de euro.
Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Arda Guler este cotat în acest moment la suma de o sută de milioane de euro.