Gică Craioveanu le-a spus spaniolilor la ce să se aștepte în Universitatea Craiova – Getafe: „Ea e favorită!”

Cristian Hitruc
Gică Craioveanu, fost fotbalist al celor de la Universitatea Craiova și Getafe. Sursa foto: Facebook Gică Craioveanu

Gică Craioveanu a prefațat partida dintre Universitatea Craiova și Getafe, programată astăzi, 15 octombrie 2026, în prima etapă a fazei principale din UEFA Conference League.

Fostul internațional român, care a evoluat pentru ambele echipe care se vor întâlni pe stadionul „Ion Oblemenco”, crede că echipa pregătită de Filipe Coelho este favorită, având în vedere perioada bună pe care o traversează.

Gică Craioveanu, verdict înainte de Craiova – Getafe

Începe greul pentru olteni. Astăzi, 15 octombrie 2026, Universitatea Craiova dă piept cu Getafe, pe teren propriu, în prima etapă a fazei principale din UEFA Conference League, într-o partidă programată la ora 19:45, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Chiar dacă adversara vine dintr-un campionat foarte puternic, unde dă piept anual cu echipe de top precum Real Madrid, FC Barcelona sau Atletico Madrid, Gică Craioveanu consideră că echipa pregătită de Filipe Coelho este favorită, având în vedere parcursul bun pe care îl are în acest sezon și forma bună pe care o traversează.

Fostul internațional român a vorbit și despre ceea ce simte înaintea meciului, având în vedere că, de-a lungul anilor, a evoluat atât pentru Universitatea Craiova, cât și pentru Getafe.

„Craiova ajunge într-o formă mai bună decât Getafe. Pentru mine, este favorită, mai ales pe teren propriu. Când am văzut că tragerea la sorți le-a adus împreună pe Universitatea Craiova și Getafe, m-am bucurat enorm.

Abia aștept să înceapă spectacolul! Craiova mi-a oferit totul: am câștigat campionatul și două Cupe, am fost de două ori golgheterul campionatului. A fost una dintre cele mai frumoase perioade ale carierei mele.

Apoi este Getafe, echipă pentru care am o dragoste enormă și unde mi-am agățat ghetele în cui. Acolo m-am retras și mi-au ridicat chiar și o statuie”, a declarat Gică Craioveanu, conform golazo.ro.

Ce adversare are Craiova în Conference League

Universitatea Craiova nu a avut mare noroc la tragerea la sorți pentru faza ligii UEFA Conference League. Oltenii vor da piept cu echipe foarte puternice, precum Getafe, Brighton sau FC Copenhaga, la care se adaugă Inter Club d’Escaldes, Egnatia și Kairat Almaty.

Spaniolii de la Getafe și englezii de la Brighton se anunță a fi cele mai mari provocări pentru echipa pregătită de Filipe Coelho, în timp ce FC Copenhaga este o formație cu multă experiență la nivel european.

De menționat este că Universitatea Craiova va disputa trei partide pe teren propriu și trei în deplasare. Meciurile sunt programate în perioada 15 octombrie – 17 decembrie 2026.

Programul meciurilor

  • 15 octombrie 2026 – Universitatea Craiova – Getafe, ora 19:45
  • 22 octombrie 2026 – Inter Club d’Escaldes – Universitatea Craiova, ora 19:45
  • 5 noiembrie 2026 – Universitatea Craiova – Egnatia, ora 22:00
  • 26 noiembrie 2026 – Brighton – Universitatea Craiova, ora 19:45
  • 10 decembrie 2026 – Kairat Almaty – Universitatea Craiova, ora 17:30
  • 17 decembrie 2026 – Universitatea Craiova – FC Copenhaga, ora 22:00
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]