E GATA! Reghecampf a primit decizia din partea FRF despre litigiul cu Universitatea Craiova

Laurențiu Reghecampf a scăpat de litigiul cu Universitatea Craiova. Sursa foto: Sport Pictures

Laurențiu Reghecampf (51 de ani) poate sta în continuare pe banca FCSB, fără să riște vreo sancțiune din partea Federației Române de Fotbal. Decizia luată de membrii Comisiei de Disciplină îi este favorabilă.

Tehnicianul se afla în litigiu cu Universitatea Craiova pentru o datorie care data din 2023, de când a reziliat contractul și a plecat în zona Golfului. Suma (n.r.150.000 de euro) a fost plătită recent de Gigi Becali, dar oltenii i-au contestat dreptul de a-i pregăti pe roș-albaștri.

În ziua meciului de debut, Departamentul Juridic al forului de la Casa Fotbalului i-a acordat o dispensă pentru a putea lua loc pe bancă. Directorii Școlii de Antrenori, Lucian Burchel, a anunțat atunci că a fost vorba despre un document provizoriu.

Victorie pentru Laurențiu Reghecampf în litigiul cu Universitatea Craiova

Chiar înaintea pronunțării deciziei inițiale, Laurențiu Reghecampf a virat o parte din datoria către Universitatea Craiova, iar ulterior a ajuns la o înțelegere privind reeșalonarea. Părțile au semnat un act notarial, care a fost depus la FRF.

Între timp, Comisia de Disciplină a luat decizia finală în acest caz. Tehnicianul a scăpat de sancțiuni și își poate desfășura activitatea la FCSB, în ciuda demersurilor făcute de Mihai Rotaru, potrivit GSP.

De altfel, Mihai Stoica a confirmat la rândul său informațiile, dând asigurări că întreaga sumă a fost achitată. „Reghecampf a plătit în doi ani. Nu toată datoria, dar a plătit. Acum suma e achitată integral. A fost de bună credință, nici nu avea calitate procesuală. Aici se încheie orice discuție. Din moment ce e lăsat să antreneze, normal că a plătit. Regulamentele trebuie armonizate cu legea. Primise dispensă pentru acel meci fiindcă nu se pronunțase Comisia de Disciplină”, a declarat oficialul fostei campioane a României, la Prima Sport.

Debut cu dreptul la revenirea pe banca roș-albaștrilor

În etapa cu numărul 11 din Superliga, roș-albaștrii s-au impus pe propriul teren în fața Oțelului, asigurându-i lui „Reghe” un debut cu dreptul în cel de-al treilea mandat. A fost, însă, o victorie la limită, scor 1-0, datorită golului marcat de Alexandru Stoian.

După fluierul final, tehnicianul a recunoscut că și-ar fi dorit ca elevii săi să fi dominat mai clar partida. Cu atât mai mult cu cât adversarul a rămas în inferioritate numerică în minutul 50.

„Îmi pare rău că nu am marcat mai multe goluri, mai ales în prima repriză, dar în același timp și Oțelul a făcut un meci destul de bun. Ceea ce m-a nemulțumit a fost după cartonașul roșu, trebuia să gestionăm mult mai bine momentul acela. Să ținem mingea în posesie, să îi lăsăm să alerge, să simtă că joacă împotriva unei echipe foarte mari. La acest capitol vom avea de lucrat”, a spus Laurențiu Reghecampf, la flash-interviu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]