Nota de plată după FCSB – Oțelul: suspendare și amendă!

Comisia de Disciplină a luat decizia după FCSB - Oțelul. Sursa foto: Sport Pictures

Fundașul Oțelului Galați, Habib Sylla (27 de ani), și-a aflat pedeapsa pentru cartonașul roșu din meciul cu FCSB, pierdut la limită de echipa sa, scor 0-1. Comisia de Disciplină a aplicat și o amendă, pe lângă suspendarea obișnuită.

Faza din minutul 50 al partidei de pe Arena Națională este extrem de rară, ținând cont că ivorianul s-a văzut eliminat nu o dată, ci de două ori. Centralul i-a arătat inițial cartonașul galben, în condițiile în care mai primise unul anterior, dar apoi a mers la marginea terenului pentru a urmări reluarea la monitorul VAR și a revenit asupra deciziei, scoțând direct cartonașul roșu.

În acel moment, tabela arăta 0-0. Roș-albaștrii au profitat de omul în plus și au reușit să marcheze prin Alexandru Stoian, intrat pe teren în locul lui Arnold Garita.

Comisia de Disciplină a luat decizia după FCSB – Oțelul

În urma eliminării, Habib Sylla a primit două etape de suspendare, ceea ce înseamnă că nu-și va putea ajuta echipa în duelurile Csikszereda (16 octombrie) și Farul Constanța (25 octombrie). De asemenea, a fost amendat cu 3.000 de lei, conform deciziei Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal.

Gălățenii, însă, au trecut peste eroarea care i-a lăsat în inferioritate numerică. Președintele Cristi Munteanu a sărit în apărarea lui și chiar l-a lăudat, comparându-l cu Andrei Rațiu (28 de ani).

„Sylla e un jucător de mare atitudine, cu o inimă mare. Într-adevăr, mai face greșeli defensive, dar e un jucător căruia nu ai ce să îi reproșezi din punct de vedere al mentalității.

E un jucător care dă totul. Toată energia pe care o lasă pe teren. Cred că poate fi disciplinat, are 24 de ani, dar are niște calități fizice incredibile. Incredibile!

Cel mai bun exemplu e Rațiu al nostru, care joacă în Primera Division și la echipa națională. Cam așa e și Sylla, cam același gen”, a spus fostul portar, la Voyo Sport 1.

Habib Sylla, acuzații grave: „Nu e normal să faci negru un jucător african!”

Imediat după eliminare, în timp ce se îndrepta spre tunelul care ducea la vestiare, Habib Sylla a făcut un semn obscen în direcția tribunelor. Gestul său a fost surprins de camerele TV.

Ulterior, fundașul a venit cu explicații, susținând că suporterii l-au provocat prin scandări rasiste. Nu a ezitat nici să conteste cartonașul roșu acordat de centralul George Roman.

„Nu cred că e fault, dar arbitrul decide. Vreau să mă scuz suporterilor care au venit aici, antrenorului care mi-a dat încredere. Colegii au rămas în 10 din minutul 55. Arbitrul a schimbat decizia, a considerat nu doar că a fost fault, dar și că se impunea cartonașul roșu.

Atacul a fost la minge, am atins întâi mingea, nu a fost o intrare voluntară. M-au insultat, de aceea am răspuns. Am respect pentru club, suporteri, dar vreau respect la rândul meu.

A fost un mesaj rasist, chiar înainte să părăsesc terenul. M-au insultat, mi-au spus negru. Nu cred că e normal, sunt un jucător nou aici. Am respect pentru toată lumea”, a declarat Sylla, la flash-interviu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]