Alexandru Țiriac (50 de ani) a publicat un nou mesaj motivațional pe Instagram, în care lasă să se înțeleagă modul în care privește viața, munca și responsabilitatea de a construi mai departe.
Fiul lui Ion Țiriac (87 de ani), văzut drept omul care va prelua într-o zi destinele imperiului de peste două miliarde de euro al familiei, vorbește despre ambiție, disciplină și renunțarea la amânări.
Mesajul postat de Alexandru Țiriac este unul scurt, dar puternic: „Day is day one. All your yesterdays built the foundation. Erase «one day» from your vocabulary”. În traducere, ideea transmisă este că fiecare zi trebuie tratată ca un nou început, că tot ce ai făcut până acum a pus fundația pentru ceea ce urmează și că expresia „într-o zi” trebuie ștearsă din vocabular.
Postarea este în direcția mesajelor pe care Alexandru Țiriac își conturează tot mai clar imaginea publică.
În ultimii ani, Alexandru Țiriac s-a implicat tot mai mult în proiectele familiei, de la zona sportivă și Fundația Țiriac până la inițiativele legate de tenis. Este considerat moștenitorul facerilor dezvoltate de Ion Țiriac, un imperiu evaluat la peste două miliarde de euro, construit în jurul unor domenii precum imobiliare, auto, sport și investiții.
Alexandru Țiriac transmite că fundația lucrurilor mari din viață nu apare peste noapte, ci se construiește din toate zilele trecute, din experiențe, eforturi și decizii.
Nu este prima dată când Alexandru Țiriac folosește Instagram pentru a transmite mesaje despre disciplină și caracter.
Anterior, el a scris despre cele cinci principii după care spune că se ghidează: cuvântul dat, respectul față de familie, banii priviți ca instrument, caracterul demonstrat sub presiune și cei trei „F” ai vieții (enunțați în limba engleză): credință (faith), familie (family) și curaj (fortitude).
„1. Cuvântul tău este reputația ta. Încalcă-l o dată și oamenii își vor aminti pentru totdeauna. Vorbele nu costă nimic. Consecvența câștigă respectul.
2. Respectul începe acasă. Dacă nu poți să-ți onorezi părinții, familia sau pe tine însuți… nu te aștepta ca lumea să te onoreze.
3. Banii sunt un instrument, nu un trofeu. Urmărește-i pentru aplauze și te vor înrobi. Folosește-i pentru libertate și te vor servi.
4. Un om se dezvăluie sub presiune. Oricine poate părea puternic când viața este ușoară. Caracterul se arată când lucrurile devin dificile.
5. Cei trei F ai vieții: Faith (n.r. Credință). Family (n.r. Familie). Fortitudine (n.r Curaj/Vitejie). Credința dă direcție. Familia dă sens. Curajul te ajută să treci peste toate celelalte”, a scris Alexandru Țiriac pe contul său de Instagram.