Echipa lui Cristi Chivu a pierdut al doilea meci consecutiv în Liga Campionilor și apar primele semne de întrebare pentru tehnicianul român.
Inter Milano s-a făcut de râs pe teren propriu cu Club Brugge în a doua etapă a Ligii Campionilor. „Nerazzurrii” s-au văzut din nou conduși pe tabelă în prima repriză, dar nu au mai putut realiza remontada așa cum și-au obișnuit fanii.
Antrenorul român a primit o notă foarte mică din partea italienilor la finalul meciului. A fost criticat dur deoarece n-a reușit să își trezească la vestiar jucătorii să nu repete greșelile din prima repriză.
„Nu a fost cel mai bun început de sezon pentru Inter, dar i-am văzut deja revenind de mai multe ori după ce au primit goluri. Reacția lor la lovitură este unul dintre elementele cheie de câștigat, dar nu ar trebui să devină o constantă. Evident, nu atinge coarda potrivită în vestiar, deoarece echipa sa și-a subestimat adversarul și s-a prăbușit în repriza secundă.”, au notat italienii.
„Seară de coșmar. Amintiri sinistre de la Bodo/Glimt… L-au trădat mulți jucători. Când l-a scos pe Thuram n-a fost foarte inspirat”, a notat și FCInternews.
„A trimis titularii în teren, dar alegerile sale nu l-au răsplătit. Adversarul său l-a zdrobit. Două meciuri, zero puncte. Parcursul în Champions League e dificil și trebuie să găsească o soluție. Trebuie să î idea o șansă și lui Provedel? Acum trebuie să ia în calcul și asta”, se arată în TMW.
Inter Milano are 0 puncte și șase goluri încasate după primele două meciuri din Liga Campionilor. După ce au cedat în fața lui Real Madrid, 0-2, elevii lui Cristi Chivu au fost neputincioși în fața belgienilor de la Club Brugge.
Calhanoglu a revenit după o accidentare, dar nu a făcut un meci așa cum se aștepta Chivu. După doar 30 de minute, l-a faultat în careu pe Forbs și Tresoldi a transformat de la punctul cu var.
Lautaro Martinez putea egala la câteva minute de la reluarea jocului, dar reușita sa a fost anulată pe motiv de ofsaid. În cele din urmă, Martinez a punctat cu doar trei minute înainte de pauză.
În minutul 63, Tresoldi a bifat „dubla” după o greșeală a portarului Martinez. Portarul gazdelor i-a dat din nou coșmaruri lui Chivu zece minute mai târziu când a respins mingea direct la Tresoldi, iar atacantul belgienilor nu l-a iertat.
Lautaro Martinez le-a reaprins speranțele gazdelor cu un gol în minutul 81, dar la câteva minute a mai venit o lovitură de la belgieni. Vermant a scăpat singur cu Martinez și l-a învins cu o „scăriță” de efect.
În prelungiri, Bonny a redus din diferență, dar Inter nu a mai avut puterea să scoată măcar un egal pe San Siro.
Este al doilea eșec al lui Cristi Chivu din acest sezon. În campionat, echipa a mers „ceas” și este lider în Serie A.