Episodul emblematic despre Edi Iordănescu iese abia acum la lumină! „Anghel Iordănescu m-a contactat, să mă roage să-l ajut”. EXCLUSIV

Daniel Vlad
Edi Iordănescu și tatăl său, Anghel Iordănescu, nelipsiți din tribune la meciurile tari din România. Mediafax foto

Edi Iordănescu, 48 ani, este antrenorul care din postura de selecționer a dus România la ultimul turneu ei final, EURO 2024, după preliminarii fără înfrângere reușind apoi, în Germania, calificarea din faza grupelor. Azi, un episod emblematic iese la lumină despre el!

Tatăl lui, Anghel Iordănescu, 76 ani, unul dintre cei mai mari antrenori ai fotbalului românesc all-time, a fost selecționerul „Generației de Aur”, prezent la World Cup ’94 până în sferturi de finală, apoi la EURO 1996, CM 1998 și, peste ani, EURO 2016.

Ce făcea Edi Iordănescu la 35 de ani, episod emblematic despre antrenor

În exclusivitate pentru ProSport, unul din puținii oameni care au avut prilejul să îi cunoască foarte bine și pe Edi Iordănescu, și pe tatăl său, Anghel Iordănescu, dezvăluie un episod emblematic despre începuturile carierei pentru fiu.

Și, totodată, emblematic pentru profilul de antrenor care ajuns, ulterior, Edi Iordănescu, un tehnician recunoscut atât pentru capacitatea de a motiva și construi echipe, dar mai ales pentru capacitatea lui de analiză și studiu care îl face extrem de productiv în această meserie.

Dan Apolzan, fost șef al Școlii de Antrenori FRF în perioada 2011-2020, a fost în același timp, pentru foarte mulți ani, parte din staff-ul tehnic al naționalei României, lucrând cu mai mulți selecționeri pe o zonă specifică: analiza adversarului.

Apolzan a lucrat cu Ladislau Boloni, Victor Pițurcă și Anghel Iordănescu, printre alții, iar expertiza lui apreciată a făcut să se nască și episodul emblematic legat de Edi Iordănescu, după cum vom vedea:

„Edi Iordănescu este un băiat super pregătit. Îl cunosc încă de când antrena la Fortuna Brazi (n.r. – 2013, Edi Iordănescu avea 35 de ani). Vreau să vă spun ceva: deși el îl avea pe tatăl său mult mai aproape decât pe mine, ce credeți că a făcut?

Puiu, Anghel Iordănescu Iordănescu m-a contactat și mi-a zis că vrea să mă roage să îl ajut cu ceva. I-am zis ok, nu e nicio problemă! Edi dorea să îl învăț elemente din studierea adversarului.

A venit la mine și am stat vreo trei-patru ore de vorbă. Edi asculta cu mare atenție și își tot nota. Mi-am dat seama încă de atunci că va ajunge un antrenor foarte bun, deoarece era extrem de pasionat de această meserie.

Iar eu m-am bucurat că Edi a apelat la mine, deși putea să îi ceară la orice oră astfel de sfaturi marelui antrenor Anghel Iordănescu, cel care este și tatăl său”.

În 2003, Anghel Iordănescu era selecționerul României, cu Dan Apolzan (dreapta, în trening) în staff-ul său. FOTO: SportPictures

Edi Iordănescu e gata să revină pe bancă

Edi Iordănescu și-a început cariera de antrenor foarte tânăr, încă din 2010, pe când avea 32 de ani și a pornit ca antrenor secund la Steaua București, denumirea vremii, apoi la FC Vaslui.

În 2013 are prima experiență ca antrenor principal, la nivel de Liga 3, pe banca formației Fortuna Brazi, la care face referire în amintirile lui Dan Apolzan. De-aici a început, practic, ascensiunea lui Edi Iordănescu.

Au urmat mandate la ASA Tg. Mureș, Pandurii Tg. Jiu, ȚSKA Sofia (Bulgaria), Astra Giurgiu, CFR Cluj (în două rânduri), Gaz Metan Mediaș, FCSB, naționala României și Legia Varșovia (Polonia).

Antrenorul anului în România în 2023 și 2024, Edi Iordănescu a îndeplinit obiectivele la aceste echipe, reușind să devină în plus campion cu CFR Cluj și să câștige trei Supercupe, două în România și una în Polonia.

În ultimele luni, Edi Iordănescu a fost dorit sau chiar ofertat de mai multe cluburi din fotbalul arab, din Grecia, Ucraina, Israel, Armenia, Cipru sau Polonia. Totodată, pe lista principală pentru a deveni selecționerul Ucrainei și al Bulgariei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]