Actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut după ce ar fi provocat un accident rutier sub influența drogurilor.
Cuzin Toma a devenit cunoscut în România datorită personajului Firicel, pe care îl interpretează în serialul de comedie „Las Fierbinți”, una dintre cele mai populare producții de televiziune din țară.
Potrivit g4media.ro, Cuzin Toma a fost reținut marți, după ce, luni, ar fi provocat un accident rutier în timp ce se afla la volanul unui autoturism. Conform sursei citate, actorul ar fi condus cu permisul suspendat și ar fi fost depistat pozitiv la testarea cu aparatul DrugTest.
Cuzin Toma este cunoscut și pentru pasiunea sa față de FCSB. Anul trecut, actorul a apărut într-un spot de promovare a serialului „Las Fierbinți”, alături de colegul său Adrian Văncică, suporter al Rapidului. Cei doi au intrat în rolul unor rivali și s-au contrazis pe teme fotbalistice, făcând haz de rivalitatea dintre cele două echipe.
„Firicele, Rapidul și FCSB-ul nu au ce să caute în aceeași discuție niciodată. Bă, când termini tot ce ai de vorbit despre Rapid, de abia de atunci te apuci să vorbești de FCSB, niciodată invers!
Când discuți despre FCSB, Rapidul nu are ce să caute acolo, că e stația prea mică. Tu știi de ce țin eu cu Rapidul și numai cu Rapid? Pentru că Rapidul este ca pipota, e ca ficățeii, puțin și bun. FCSB-ul este ca pieptul de pui, îl mănânci, dar tot la copan te gândești. Oricâtă maioneză pui pe el, tot gust de carton are când îl mănânci!”, i-a transmis Celentano lui Firicel, în clipul distribuit de Voyo pe rețelele sociale.
„Lăsă-mă în pace cu Rapidul tău, cum dați de niște bani, cum imediat vă dați în petec! Cea mai galerie cântăcioasă sunteți voi. Voi cântați a pagubă că nu câștigați niciodată nimic! Dar, duceți-vă la Vocea României, dacă vă place să cântați, coriștilor!”, e replica lui Firicel, interpretat de Cuzin Toma.