Unul dintre cei mai importanți oameni din cadrul Federației Române de Fotbal în ultimele decenii a analizat pentru ProSport situația antrenorilor din România la acest moment.
Adrian Mutu, Nicolae Dică, Ionuț Badea, dar și alți tehnicieni cu licență PRO din România, nu mai antrenează de mult timp echipe de Superliga, iar unii dintre ei au ajuns analiști prin platourile emisiunilor sportive de la diferite televiziuni.
În locul acestora, patronii de la echipele de primă ligă din României susțin moda antrenorilor străini. Iată cum vede situația omul care a fost din 2011 până în 2020 șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF, Dan Apolzan.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Flicenta-pro2021-1400x934.jpg)
Dan Apolzan, al doilea pe rândul de jos, de la dreapta la stânga, după Lucian Burchel, cu ultima sa generație de antrenori licența PRO. FOTO FRF
Eu să știți că mai discut și acum cu unii foști elevi de ai mei, iar unora dintre ei le spun să încerce să se orienteze chiar și la proiecte de Liga 2, pentru a nu ieși total din meserie. Indiferent de situație, le trebuie continuitate.
Mă doare și pe mine când îmi văd foștii elevi cu licență PRO stând pe bară sau prin studiourile emisiunilor TV, comentând niște antrenori care le ocupă locurile prin România.
Hai să fim serioși cu un lucru: era acel antrenor portughez adus la CFR, mă refer la Antonio Folha, mai bun ca Adrian Mutu, Marius Măldărășanu sau Laszlo Balint? Cum poți să aduci în România un asemenea antrenor ca Folha ăla și să nu îi dai încredere unui antrenor român?
Scuzați-mă, dar ne merităm soarta! Cum facem cu adusul în prostie a tot felul de jucători de prin străinătate de prin ligile inferioare, așa văd că procedăm acum și cu adusul de antrenori străini. Îi aducem unul după altul”.
În continuare, Dan Apolzan a declarat pentru ProSport:
„Am văzut că, după ce Coelho a luat titlul cu Craiova, în prima ligă a noastră a început o întreagă nebunie cu aducerea de antrenori străini. Dar vă spun eu că peste 70% la sută acel titlu e luat de Mirel Rădoi, nu de Filipe Coelho!
Îmi pare rău că sunt acum pe bară un Marius Măldărășanu, un Adiran Mutu, un Laszlo Balint, este incredibil așa ceva! Și noi aducem prin Liga 1 tot felul de antrenori.
Salut revenirea în fotbalul românesc a lui Marius Șumudică și Laurențiu Reghecampf. Sunt doi antrenori foarte buni de care fotbalul românesc are mare nevoie. Și mai sunt și alți antrenori români prin străinătate care, dacă s-ar întoarce în România, ar fi un mare câștig pentru noi.
Să știți că din noul val antrenori buni sunt și Octavian Chihaia și Costin Curelea. Nu vă uitați că Curelea a mâncat bătaie acum cu 7-1 de la Spania, E un antrenor bun din noul val. Ambii sunt foarte bine pregătiți”.
În final, Dan Apolozan a dezvăluit pentru ProSport ce măsură a luat pe timpul său, pentru a stopa diferite persoane să mai vină și să stea pe banca tehnică, deși nu au acest drept:
„Nu e ok nici închirierea paravan a licențelor de unii antrenori români. Pe timpul meu am avut o problemă cu vreo 4 inși. Unul era Sinescu. L-am chemat la mine și am încercat să îi explic să înceteze și să pună mâna să își termine studiile cu tot cu PRO. Iar oamenii au înțeles.
Și eu am m-am luptat cu aceste probleme pe care le întâmpină acum Lucian Burchel. Când eram eu în fruntea Școlii de Antrenori, pe băncile tehnice ajunseseră să stea tot felul de personaje, mai ales la ligile inferioare.
Am implementat sistemul cardurilor, iar acum nu mai apar pe bănci tot felul de oameni. În țările astea top 5 din campionatele Europei nu există fentarea licenței PRO, cu acei antrenori paravan. Doar pe aici, prin Europa de Est, mai sunt unele cazuri, nu doar prin România.
Eu înțeleg că durează până termini Școala de Antrenori cu licența PRO cu tot, dar și noi trebuie să înțelegem că sunt unele reguli, Burchel nu face de capul lui ceea ce face, care trebuie respectate”, a spus Apolzan.