Corin Caragea, prezentatoarea știrilor sportive de la PRO TV, are o siluetă impecabilă la 43 de ani. Sportul, o alimentație echilibrară și vacanțele exotice o fac să se mențină într-o formă excelentă.
Poate cea mai longevivă prezentatoare de știri sportive din România continuă să facă furori, în special pe rețelele sociale, unde postează imagini incendiare de la plajă, din toate colțurile lumii. De această dată, din Hawaii.
O lungă vacanță de vis, pe malul oceanului, a bucurat-o pe Corina Caragea, destăinuind fanilor că s-a îndrăgostit de acest loc. Ea a fost fascinată de frumusețile văzute acolo.
„Aloha! Hawaii a fost cea de-a doua oprire în vacanța mea și cea mai lungă. Am vrut să am timp să mă bucur de acest loc minunat, de care îmi era dor. Nu ne-am mai văzut din 2019, timp în care doar Bora Bora a reușit să îl bată la culori în topul meu. Plajele rupte din Rai, grija pentru natură, pentru viața marină, Shaved Ice, Acai Bowl, munții parcă desenați și puși cu mâna în tablou m-au așteptat tot acolo. Cert e că, după atâția ani, m-am îndrăgostit din nou de acest loc. Și parcă tot n-am stat suficient”, a scris Corina Caragea pe pagina sa de Instagram, alături de mai multe poze de senzație în costum de baie.
Fotografiile, în care apare într-un costum de baie roz, care îi evidențiază silueta perfectă, au fost apreciate de urmăritorii săi, comentariile fiind elocvente. „Foarte frumoasă și super peisajul”, „Ești minunată”, „Frumoasă! Vacanță plăcută”, sunt doar câteva dintre mesajele primite de Corina Caragea la postarea sa.
Înainte de Hawaii, Corina Caragea a explorat Canada, de unde păstrează amintiri la fel de frumoase. Plajele o atrag însă ca un magnet.
O vacanță, dar mai scurtă, în luna iulie, a petrecut vedeta TV în Italia, la Puglia, unde s-a relaxat departe de ochii curioșilor. Ea le-a recomandat fanilor această locație cu deschidere la Marea Ionică și Adriatică, dar a atras atenția asupra unui aspect important, să se evite sezonul de vară iulie-august. Căldura este cu adevărat ucigătoare.
Corina Caragea continuă să prezinte imagini din călătoriile sale, oferindu-le urmăritorilor ocazia să descopere câteva dintre locurile de vis care i-au rămas în suflet.