Raul Bălbărău, portarul pe care fanii din Israel au aruncat cu bani ca la lăutari: „I-am primit, dar am ratat un iPhone 18 și un ceas!”. EXCLUSIV

Raul Bălbărău, ex-Petrolul Ploiești, erou în Israel. FOTO: SportPictures

Fostul portar al Petrolului, Raul Bălbărău (25 ani), a fost omul ultimei etape în Israel. Formația sa, Bnei Sakhnin, a remizat pe terenul celei mai puternice formații din campionat, Maccabi Tel Aviv, scor 0-0, meci în care românul a avut șase intervenții salvatoare.

La final, el a fost chemat în fața galeriei, iar unul dintre fani i-a oferit bani, scena devenind virală în toată lumea. Bălbărău a povestit pentru Prosport toată scena, dar și cum e fotbalul în Israel pentru el.

Raul Bălbărău, portarul român din Israel care a devenit viral

Meci greu cu Maccabi?

Infernal. Au cea mai bună echipă și după părerea mea o să câștige la pas campionatul. Dacă ar juca acasă, pe terenul lor, meciurile din cupele europene, Maccabi ar fi cel puțin o dată la doi ani în Liga Campionilor. Au cel puțin cinci jucători cu salarii de peste 800 de mii.

Și voi, Bnei Sakhnin?

Noi suntem de locul 8-11, diferența o face bugetul aici. Pe alea șase din față e greu să le bați, dar poți să mai ciupești ceva. Bnei joacă pentru fiecare punct.

Cum a fost faza cu banii?

După meci, la galerie, un fan m-a chemat să-mi dea bani. Inițial, nu am înțeles gestul, dar mi-a tradus un puști de la noi. Mi-a dat 200 de euro, i- am dat puștiului 30 de euro, mai are un frate geamăn, i-am dat și lui 30 de euro, iar de restul am făcut cinste în vestiar a doua zi.

Raul Bălbărău, în momentul în care primește bani pe stadion. Foto: captură X @@NirTsadok

Te așteptai la un asemenea gest?

La bani, nu. Dar noi suntem o echipă arabă, singura echipă arabă din prima ligă israeliană. Iar arabii obișnuiesc să ofere cadouri și nu se cade să le refuzi. Am fost avertizat de la început de asta. La meciul cu Beitar Ierusalim, fiul unui boss de la echipă mi-a promis un iPhone 18 și un ceas dacă nu pierdem. Beitar e rivalul de moarte al celor de la Bnei, se joacă fără fani adversși în tribune, pentru că au fost niște probleme.

Și, ai luat telefonul?

Nu, pentru că am pierdut cu 0-1, pe o greșeală a mea. Am ieșit aiurea la o centrare și am primit gol. Așa că am rămas cu telefonul meu, dar nu e problemă de telefon, mi-a părut foarte său că am pierdut, fiind un meci cu o asemenea încărcătură. A fost singura mea greșeală în acest sezon.

Cum e fotbalul în Israel?

Campionatul e unul bun, cam la nivelul României, se joacă cu intensitate și e patimă în tribune. Diferența față de noi e că aici au mulți străini foarte bine plătiți, care sunt sub presiune. Dacă nu livrezi în șase luni ești dat afară. Și toți trag să joace bine și mai ales să marcheze, pentru că au bonusuri mari.

„Bnei e ca Sepsi în România, ne mai înjură lumea pe stadioane”

Vine lumea la stadion?

La Maccabi au fost în jur de 20-23.000 de oameni. Bnei, unde joc eu, nu are așa mulți fani, dar vin și la noi între 3000 și 7000 de suporteri pe meci.

Cum e Bnei Sakhnin, echipa ta, comparativ cu o echipă din Superligă?

Cam ca Sepsi. E singura echipă arabă din campionat și nu are o tradiție îndelungată. Faptul că echipa e arabă atrage antipatie pe stadioanele adverse, dar nu ceva ieșit din comun. Exact cum e Sepsi la noi, lumea te înjură, da asta e, mergi înainte.

Echipa e formată exclusiv din arabi?

Nu, e mixtă, plus străinii. Antrenorul e evreu, secundul la fel, șase jucători sunt evrei, șapte străini și restul arabi. Dar nu sunt probleme, ieșim la masa împreună, încercăm să ne sudăm, pentru că mulți fotbaliști sunt noi, între care și eu, dar și ceilalți doi români, Daniel Paraschiv și Antonio Sefer.

Ce te-a impresionat cel mai mult de când ești acolo, fotbalistic vorbind?

Seriozitatea. Ei sunt obligați prin regulament să plătească salariile. Toate cluburile trebuie să depună fondul salariul într-un cont, altfel încep sezonul cu depunctare. Asta îți dă o siguranță și te lasă să te concentrezi doar la fotbal. Apoi, e sistemul de asigurări. Dacă te accidentezi grav, gen ligament încrucișate, fracturi, primești minimum 25% din salariu toată viața.

Obiectivul tău personal care este?

Să apăr bine și să fac pasul mai departe. În Israel sau altundeva. Israelul vinde bine în MLS, acolo au relații, în America. Nu mă gândesc la MLS, dar evident că mă gândesc să ajung mai sus de Bnei.

Raul Bălbărău, pe vremea când apăra pentru Petrolul Ploiești. Foto: SportPictures

Raul Bălbărău: „Am apărat cu degetul fisurat”

Te gândeai că te vei adapta așa ușor?

Speram să fie ok, de la început. Am avut oferte și din Superligă și din Polonia, una din Portugalia și din Singapore. Am ales ce am crezut eu că e mai bine pentru mine. Din momentul în care am semnat cu Bnei, am uitat de tot. M-am concentrat doar aici.

A fost pauza asta competițională de trei săptămâni, eu nu am venit acasă în vacanță, am stat și m-am antrenat aici. Acum două etape, am avut degetul mic fisurat, doctorul mi-a zis să mergem la comisia medicală, pentru că primesc despăgubiri, dacă lipsesc minimum trei meciuri. Am refuzat și am apărat așa, n-am vrut să lipsesc trei meciuri, ca să iau niște bani.

Deci cred că tot ce s-a întâmplat, adică faptul că sunt apreciat aici, e și urmarea a ce am făcut eu. Cine mă cunoaște știe că sunt nebun, mă antrenez până pic jos.

Cum sunt ceilalți portari din Israel?

Mie mi se par buni. Norocul meu, ca să zic așa, e că suntem doar trei portari străini, eu și doi portughezi, și suntem mai expuși mediatic. Am luat doar șase goluri până acum, în șase meciuri. Cel mai mult am luat trei bucăti. Și am luat și cel mai frumos gol din cariera, unul la vinclu, la Hapoel Haifa.

  • 80% este procentul de intevenții reușite a le lui Raul Bălbărău la Bnei Sakhnin
  • Bnei Sakhnin ocupă locul 10 în campionat, după șase etape, cu 5 puncte accumulate
  • Yossi Abukasis, fost internațional israelian (35 selecții) este antrenorul echipei.
  • Sakhnin, orașul în care este echipe lui Bălbărău, este la 35 de kilometric de granița cu Libanul
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]