Petrolul a plecat fără niciun punct de pe terenul Farului, scor 1-3, la capătul unui meci din care nu au lipsit fazele controversate, dar Ricardo Sousa (47 de ani) a avut un discurs de mare caracter. A acceptat înfrângerea, evitând să arunce vina pe brigada de arbitri.
Formația ploieșteană rămâne una dintre revelațiile actualei ediții de campionat, în condițiile în care ocupă poziția a patra, la doar două puncte de ultima treaptă a podiumului, pe care se află Rapid, cu un joc mai puțin. De partea cealaltă, constănțenii sunt pe locul al șaselea.
La malul Mării, Farul a fost cea care a deschis scorul după cinci minute, prin Cristian Ganea. Acesta a marcat cu o execuție din unghi închis, lateral stânga, exact ca Roberto Carlos în 1998, când evolua pentru Real Madrid. Matteo Ahlinvi a dublat apoi avantajul, în minutul 22, finalizând un contraatac desfășurat ca la carte.
Petrolul a redus din diferență înaintea pauzei, datorită lui Bran Flores (minutul 33), dar a fost doar golul de onoare. Până la final, „marinarii” au mai punctat o dată, prin Răzvan Marincean.
La flash-interviu, Ricardo Sousa a avut puterea să-i felicite pe adversari pentru victorie. De asemenea, a ținut să precizeze că erorile de arbitraj că nu pot fi folosite drept scuză pentru eșec.
„Cred că nu am fost suficient de buni și am plătit pentru asta. Știam că primele 10-15 minute vor fi foarte importante, dar am pierdut prea multe mingi, nu am fost la fel de bine organizați ca în alte partide. Nu sunt multe de spus, trebuie felicitată echipa adversă. Nu vom face o dramă, dar nici nu vom uita că am pierdut. De mâine vom începe antrenamentele pentru următorul meci.
Putem pierde, putem câștiga, putem face egal, este firesc, dar nu înțeleg de ce nu se respectă ceea ce pregătim. Atunci când credem în ce facem la antrenamente și facem acel lucru, ajungem ușor la poarta adversă, dar e clar că echipa adversă a fost mai bună. Nu trebuie să facem o tragedie, așa este fotbalul. Cele mai bune echipe sunt cele care știu să se ridice când sunt lovite. Trebuie să ne arătăm forța și personalitatea, orice rezultat bun pe care l-am obținut a fost datorită muncii. Suntem niște muncitori.
Nu pot să vorbesc despre arbitri, vorbesc despre ce am eu de făcut. În niciun caz, greșelile arbitrilor nu reprezintă o scuză pentru acest rezultat”, a declarat tehnicianul ploieștenilor.