Noul testament al lui Gigi Becali! Lovitură de teatru: averea nu se mai împarte doar între fiicele lui!

Gigi Becali și-a schimbat testamentul. Sursa foto: Mediafax Foto 11.10.2026

Gigi Becali intenționa să le lase averea fiicelor sale, dar s-a răzgândit între timp și a făcut demersuri pentru modificarea testamentului, astfel încât niciun membru al familiei să nu rămână pe dinafară.

Chiar dacă conduce destinele unuia dintre cele mai importante echipe din România, latifundiarul nu s-a îmbogățit datorită fotbalului. Afacerile l-au ajutat să ajungă la acest nivel.

Conform celor mai recente estimări, imperiul pe care l-a clădit a depășit pragul de un miliard de euro. O bună parte provine din tranzacțiile cu terenuri și investițiile în sectorul imobiliar.

Gigi Becali a decis să-și schimbe testamentul

În ziua meciului FCSB – Oțelul Galați, nepoata lui Gigi Becali s-a căsătorit cu alesul inimii ei, iar omul de afaceri a trebuit să se împartă între cele două evenimente. Mai întâi a luat parte la nuntă, apoi a mers pe Arena Națională pentru a urmări din tribune debutul lui Laurențiu Reghecampf, ca după fluierul final să revină.

Pornind de la darul oferit miresei – un autoturism de lux – , finanțatorul roș-albaștrilor a mărturisit că și-a modificat testamentul. Averea nu va mai fi împărțită doar între cele trei fiice.

„Darul la nuntă? E nepoata mea, i-am luat mașină. Le dau chiar sute de mii. I-am luat-o mai demult, nu acum. Tot ce este din sânge, sămânță și neam Becali nu are voie să fie sărac. Ai mei vor avea mereu bogăție.

Tot ce înseamnă la mine sora mea, copiii ei, nepoții, strănepoții, voi face testament ca tot ce iese din neamul Becali să aibă de toate. Eu m-am născut din Tase Becali, nu sufla nimeni în fața lui. I-am întrebat pe cei bătrâni cum era tata și mi-au spus: «Era el, iar apoi începeam noi, dar la mare distanță». Nu calcă nimeni pe urmele lui”, a declarat Gigi Becali pentru fanatik.ro.

Mihai Stoica a ratat cununia religioasă: „Sunt prieten bun cu părinții miresei și am zis că vin”

Întrucât are o relație foarte bună cu patronul, dar și cu rudele sale, Mihai Stoica a plecat de la stadion direct la nuntă, după fluierul final al partidei. Și-ar fi dorit să ajungă și la cununia religioasă, dar a avut parte de peripeții.

„„Eu mă îmbrac în funcție de starea de spirit. De la meci am plecat la nuntă, la nepoata lui Gigi. De acolo acasă un pic, apoi la stadion. Sunt prieten bun cu părinții miresei și am zis că vin la biserică. La 18.30 era slujba și m-am dus la 18.23, dar când colo la biserică fusese deja la 16.30

Am trimis un share location socrului mic, i-am spus că am venit și eu la biserică, cum am promis. Mi-a spus: «Bravo, nu e problemă, ia tu 3 puncte și e ok». I-am spus că dacă le iau, vin cu ele la nuntă, la restaurant”, a dezvăluit oficialul FCSB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]