Gigi Becali a dezvăluit ce face dacă FCSB ia titlul: „Îl pun pe Luțu să conducă și eu merg ca acrobații pe mașină”

Gigi Grigorescu
Gigi Becali s-a decis și a spus cum va proceda dacă FCSB ia titlul în acest sezon. Foto: ProSport

Patronul FCSB, Gigi Becali (68 de ani), a spus, în stilu-i caracteristic, că dacă echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf (51 de ani) câștigă titlul, va merge ca acrobații, iar șofer va fi Ionuț Luțu (51 de ani).

Latifundiarul din Pipera este decis să-și ia mașină cu trapă, dacă FCSB va deveni campioană, pentru a merge ca acrobații, cu Ionuț Luțu pe post de șofer.

Gigi Becali s-a decis și a spus cum va proceda dacă FCSB ia titlul în acest sezon

FCSB a câștigat primul meci cu Laurențiu Reghecamps antrenor, 1-0 pe Arena Națională cu Oțelul Galați în etapa 11, și a ajuns pe locul 7 al Superligii.

Echipa lui Gigi Becali poate fi depășită de Farul, dacă nu pierde pe teren propriu cu Petrolul, și de CFR Cluj, în cazul în care trupa din Gruia învinge FC Argeș, la Mioveni.

Gigi Becali este, din nou, entuziasmat, chiar dacă la finele confruntării cu formația de la Dunăre a recunoscut că FCSB mai are nevoie de jucători.

El a spus cum va proceda în cazul în care FCSB va câștiga titlul, după un sezon în care, pentru prima dată în istorie, a jucat în play-out.

„Eu le-am făcut pe plac, am urcat pe prag. O să vină vremea… Stai să vezi tu să luăm campionatul și să vezi tu direct pe capota de sus.

Îmi iau o mașină cu trapă care se deschide și ies prin trapă direct. Eu mă pregătesc. Dacă este acolo spre apropiere, cumpăr mașină de aia cu trapă.

Îl pun pe Luțu să conducă și eu sus și merg ca acrobații, în picioare pe mașină, pe aia de sus!”, a mai spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Gigi becali a ajuns la FCSB – Oțelul direct de la nunta unei nepoate

Pentru prima dată după o pauză de un an și 8 luni, Gigi Becali a fost în tribune la un meci jucat de FCSB. Precedentul fusese pe 30 ianuarie 2025.

Atunci, echipa bucureșteană întâlnea Manchester United în ultima etapă din grupa unică de Europa League, iar gruparea engleză se impunea cu 2-0.

Golurile au fost marcate în repriza a doua, de către Dailot după o oră de joc și Mainoo, în minutul 68. Gigi Becali a spus cum a ajuns la meciul cu Oțelul.

„Era nunta nepoatei mele, fata surorii mele. La nunțile de familie merg o jumătate de oră, o oră. Am plecat și când să ajung spre casă, la Unirii, la stânga, aglomerație.

Zic, ia să merg înainte. Când am mers înainte nu mai puteam, tot aglomerație, că a fost festivalul ăla al Luminii. Și atunci am băgat pe GPS, 20 de minute până în Pipera.

Mi-a venit în cap să bag Arena Națională, 7 minute… Și apoi am ajuns la Arenă. Că nu mai prindeam dacă mă duceam acasă. Pe stadion e frumos, îți dai seama.

Adică e frumos și plus de asta te simți bine când vezi că roadele vieții tale se coc. Adică vezi copiii, vezi oamenii că vin dragoste să facă și poze.

Nu văd că face cineva poze cu Șucu sau cu Mihai Rotaru… nu prea am văzut. Nu că-i dau exemplu pe ei, așa mi-a venit.

Este într-adevăr o bucurie că vezi roadele bunătății, vezi roadele muncii pe care ai făcut-o!”, a mai precizat latifundiarul din Pipera.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]