Ștefan Târnovanu a vorbit despre revenirea lui Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică a celor de la FCSB și a recunoscut că nu a mai trăit așa ceva până în acest moment.
Portarul „roș-albaștrilor” a povestit despre antrenamentele pe care le efectuează de aproximativ două săptămâni și a recunoscut că traversează cea mai grea perioadă din viața lui sub comanda lui „Reghe”.
Laurențiu Reghecampf a debutat cu o victorie pe banca celor de la FCSB, scor 1-0, în fața celor de la Oțelul Galați. La finalul meciului de pe Arena Națională, Ștefan Târnovanu a acordat mai multe declarații și a vorbit și despre revenirea lui „Reghe” pe banca tehnică a „roș-albaștrilor”.
Portarul a oferit detalii despre antrenamente și a recunoscut că ultimele două săptămâni au fost cele mai grele din viața lui.
„Am avut cinci meciuri, fără victorie. Era nevoie de o victorie, ca să începem să urcăm, că am acumulat puține puncte. Se simte venirea noului antrenor. Au fost cele mai grele două săptămâni din viața mea. Am făcut mai greu decât normal. Sper să se vadă pe viitor.
Am discutat foarte mult, am făcut analiza ultimului meci, am înțeles ce nu am făcut bine. Am încercat să practicăm un alt fotbal, cu minge de jos. Ei au avut o jumătate de ocazie, în rest nimic. La roșul luat de ei a fost un moment foarte important.
M-am bucurat că a revenit Reghecampf, mă uitam la Steaua – Ajax, aveam 13 ani, toți ținem cu Steaua de mici, suntem mulți. Până la Rapid, avem meciul de la Voluntari, sper să facem bine și sper să legăm victoriile”, a declarat Ștefan Târnovanu, la DigiSport.
Ștefan Târnovanu nu a făcut parte din planurile lui Gică Hagi pentru cele patru meciuri pe care România le-a disputat în Liga Națiunilor la final de septembrie și la început de octombrie. Portarul celor de la FCSB speră că va reveni la prima reprezentativă în cazul în care va avea evoluții bune la echipa de club.
„(n.r. – Despre națională) A fost trist, sunt român, țin cu echipa națională. Depinde doar de mine dacă voi prinde lotul național”, a mai spus portarul celor de la FCSB, conform sursei menționate anterior.