Florin Tănase (31 de ani), star la FCSB în debutul sezonului 2026-2027, a ajuns din nou rezervă la Omonia Nicosia, în Cipru, după pauza generată de meciurile naționalelor.
Concret, antrenorul i-a oferit șansa de a bifa doar 4 minute în finalul partidei Karmiotissa – Omonia 0-3, din etapa 5 a campionatului.
Înainte de pauza generată de partidele naționalelor, pe 20 septembrie mai precis, Florin Tănase a jucat primul și singurul său meci din postura de titular în Cipru, reușind să înscrie și primul gol pentru Omonia Nicosia.
„Sunt supărat că vine pauza, dar sper să continui să ajut echipa cu pase decisive și goluri după pauza competițională”, spunea Tănase la acel moment, printre altele.
Au urmat meciurile de coșmar ale echipei naționale, iar Tănase nu a scăpat nici el de critici, după ce a jucat doar în partidele cu Suedia. În prima, de la Stockhokm (1-2), a bifat 23 de minute pe final, iar în a doua, la București (0-1), a fost titular și a rămas pe teren până în minutul 83.
Revenit la echipa de club, Florin Tănase a ajuns din nou rezervă. Antrenorul nu a mai mizat pe el din primul minut în etapa 5 a campionatului din Cipru, în care Omonia s-a deplasat pe terenul lui Karmiotissa.
Totuși, aspectul pozitiv ar fi că în minutul 86, când Tănase și-a făcut apariția pe teren, scorul era doar 1-0 pentru oaspeți. Ulterior, Omonia a mai lovit de două ori, în minutele 88 și 90, și s-a impus cu un clar 3-0.
„Deși până în minutul 59, fanii campionilor de pe Stelios Kyriakides erau îngrijorați de un al treilea egal steril în campionat, Brouwers a făcut dreptate în minutul 60. Meciul s-a limpezit, însă, în ultimele minute, prin golurile marcate de Tankovic și Satka”, au scris ciprioții de la PhileNews.
Așadar, intrarea lui Florin Tănase a contribuit la îmbunătățirea jocului de echipă, dar rămâne de văzut dacă antrenorul va miza pe el ca titular la următoarea etapă.
Mai jos toate minutele bifate de Florin Tănase de la transferul în Cipru:
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fflorin-tanase-minute-cipru.jpg)
Minutele lui Tănase pentru Omonia Nicosia. Sursă foto: captură Transfermarkt
Până la următorul joc din campionat, Omonia are programat un duel în cupele europene, Europa League mai precis, pe 15 octombrie, de la ora 19:45. Formația din Cipru se va deplasa pe terenul lui Celje, din Slovenia.
Ulterior, pe 19 octombrie, Omonia primește vizita rivalei Olympiacos Nicosia în etapa cu numărul 6 a campionatului.
Mulțumită victoriei înregistrate pe terenul lui Karmiotissa, Omonia a urcat pe primul loc în Cipru, cu 11 puncte. Pe 2 e AEK Larnaca, iar podiumul e completat de AEL Limassol. Grupările din urmă menționate au ambele câte 9 puncte.