Tudor Chirilă, juratul de la „Vocea României”, a rămas cu gura căscată când a fost refuzat de Raluca Oaidă, nepoata legendarului antrenor de la Steaua.
Artista, fostă jucătoare de tenis, a avut o interpretare de senzație a piesei „Me & Mr. Jones” a lui Amy Winehouse, iar Irina Rimes a apăsat butonul și a întors scaunul încă de la primele acorduri, asta în timp ce Chirilă a preferat să o asculte „pe nevăzute” până aproape de final.
Tudor Chirilă nu a reușit să o convingă pe Raluca Oaidă, nepoata regretatului Florin Halagian, legendarul antrenor de la Steaua, să intre în echipa sa de la „Vocea României”. Iar ceea ce pare că a cântărit a fost și faptul că Irina Rimes s-a întors prima, chiar din debutul interpretării sale „pe nevăzute”.
„Mulțumesc că te-ai întors prima. Mi-a adus încredere”, a spus Raluca Oaidă când a început „duelul” dintre Tudor Chirilă și Irina Rimes. „Mă bucur că ți-a plăcut că m-am întors prima. Sper să ții minte asta când o să faci alegerea”, a subliniat Irina Rimes.
„Sunt preocupat de a alege piese bune pentru concurenții mei, care să îi pună în valoare până în cele mai îndepărtate etape ale concursului. Asta știu eu cel mai bine să fac. Nu prea am dat greș la această chestie. De exemplu, acum când cântai auzeam Paloma Faith – Only Love Can Hurt Like This, dar în același timp auzeam și Amy Winehouse. Important în show-ul acesta este ce își dorești și să te gândești cât de departe vrei să mergi”, a spus Tudor Chirilă dorind să o convingă pe Raluca Oaidă să vină în echipa sa.
În încercarea sa, Chirilă a făcut referire la Alexandra Căpitănescu, cea pe care a avut-o în echipă și care a câștigat „Vocea României”, a anul acesta să ajungă pe scena Eurovision, unde a scris istorie.
Însă s-a lovit de refuzul nepoatei lui Halagian, Raluca Oaidă luând decizia să meargă mai departe alături de Irina Rimes.
În prezentarea sa de la „Vocea României”, Raluca Oaidă a mărturisit că dragostea sa față de muzică a fost dintotdeauna, însă a fost pusă să aleagă între tenis și lecțiile de canto, pe care i le-a cerut mamei sale pe când avea 10-11 ani.
„Am făcut tenis 11 ani, pregătire fizică, antrenamente vara, cantonamente, tot pachetul. La un concurs m-am accidentat și m-am lăsat. Viața m-a adus la prima mea iubire: muzica.
Sincer, nu aveam încrederea aceea că o să fac ceva cu muzica. Mă comparam cu Christina Aguilera, cu Whitney Houston, cum să cânt eu vreodată ca ele. Și pur și simplu am zis: e ok, e doar o pasiune, o să treacă.
Eram cu prietenele mele și am început să când de față cu ele și au rămas toate mască: «Tu ai voce! Trebuie să faci ceva în legătură cu asta».
Iar din ziua aceea am luat lucrurile în serios și nu o să renunț niciodată, pentru că îmi face sufletul fericit”, a spus Raluca Oaidă.