Cât de mare e dezastrul de la CFR Cluj: „Șumudică nu exagerează”

Cristian Hitruc
Marius Șumudică, antrenorul lui CFR Cluj. Foto: SportPictures

Victor Angelescu nu crede că Marius Șumudică exagerează când spune că obiectivul pe care CFR Cluj îl are în acest sezon competițional este evitarea retrogradării.

Acționarul minoritar al celor de la Rapid București este de părere că echipa patronată de Nelu Varga traversează o perioadă extrem de dificilă și că va ajunge să lupte pentru a se menține în Superliga României.

Victor Angelescu îi dă dreptate lui Marius Șumudică

Joi, 8 octombrie 2026, CFR Cluj și Universitatea Cluj s-au întâlnit într-o restanță din etapa a patra a Superligii României, iar oaspeții s-au impus cu scorul de 3-1.

La finalul meciului din Gruia, Marius Șumudică s-a arătat extrem de dezamăgit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj și de situația în care se află echipa lui. Tehnicianul ardelenilor a surprins pe toată lumea și a afirmat că obiectivul celor de la CFR Cluj este să evite retrogradarea în acest sezon competițional.

Victor Angelescu a auzit declarațiile făcute de Marius Șumudică și i-a dat dreptate tehnicianului din Gruia, având în vedere situația dificilă în care se află echipa patronată de Nelu Varga.

„Nu cred că exagerează. Nu cred că-şi caută alibi. Eu cred că se vor bate pentru salvarea de la retrogradare. Sigur, contează şi ce fac în iarnă. Poate mai… Ştiu că iar au interzis la transferuri.

Mai e şi a doua parte a campionatului. Poate aduc jucători. Şumudică a spus că-i lipsesc fundaşii centrali. Poate aduce. Nu trebuie să dai o grămadă de bani”, a spus Victor Angelescu la Prima Sport.

Marius Șumudică, verdict clar despre CFR Cluj

Marius Șumudică s-a arătat extrem de îngrijorat de ceea ce se întâmplă la CFR Cluj și a precizat că echipa lui va lupta pentru evitarea retrogradării în acest sezon competițional.

„(Există așteptări cam mari?) Nu trebuie să aibă nimeni așteptări. Dacă au, îmi pare rău. E un an de tranziție, CFR trebuie să se salveze de la retrogradare. Suntem în insolvență, avem probleme financiare. Trebuie să vedem ce putem îmbunătăți. Suntem pe 8, în buza play-off-ului.

Ne așteaptă două deplasări, un program foarte greu. Eu răspund doar pentru pregătirea jucătorilor. Din octombrie am spus că vor arăta bine fizic. Nu au fost probleme fizice. Nu pot transforma jucătorul peste noapte.

Îi respect, ne știm valoarea, asta este diferența dintre noi și jucătorii de la primele patru clasate. Trebuie să fim realiști. (Există și motive de satisfacție?) În momentul în care inventezi fundași centrali, e greu să scoți rezultate. Asta este”, a declarat Marius Șumudică, la DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]