Campioana României, Dinamo, a făcut un meci bun acasă la Barcelona, în Grupa E din Liga Campionilor, gazdele impunându-se abia după ce de la oaspeți a fost eliminat un jucător.
Echipa masculină de handbal Dinamo rămâne cu un singur punct după etapa 3 a Grupei E din Liga Campionilor la handbal masculin, fiind învinsă clar în deplasare de Barcelona.
Echipa catalană, deținătoarea trofeului, avea nevoie de un rezultat bun în Europa pentru a-și linge rănile după ce a fost umilită în finala Campionatului Mondial al cluburilor.
Competiția a avut loc în Egipt, între 24 septembrie și 1 octombrie, iar formația catalană a pierdut ultimul act în fața celor de la Veszprem la 9 goluri diferență, 33-42.
„Beleaua” a căzut pe Dinamo, care a fost învinsă cu 27-34. La meci a asiatat și o galerie a lui Dinamo, formată din 100 de oameni, după cum ProSport a informat în exclusivitate.
„Dulăii” au făcut față mult mai puternicei adversare doar în prima repriză, pe care au pierdut-o la 3 goluri, 13-16, iar în partea a doua s-a declanșat taifunul.
Unul dintre cei mai buni oameni de pe teren a fost portarul gazdelor, Sergey Hernandez, care a parat primele 3 aruncări ale dinamoviștilor.
Per total, a avut un procentaj de 42% intervenții bune, ceea ce spune multe despre forța ofensivă arătată de campioana României, mai ales în prima parte a confruntării.
Barcelorna și-a asigurat a treia victorie în tot atâtea meciuri în noul format competițional al Ligii Campiopnilor și a făcut un pas mare spre calificarea în faza eliminatorie.
De asemenea, și Ludovic Fabregas a avut o prestație solidă. A fost unul dintre jucătorii cheie ai Barcelonei, controlând jocul din poziția de pivot, prin cele 4 goluri marcate.
După eșecul cu Veszprem și o victorie clară în campionat, 46-31 cu Horneo Alicante, Barça a deschis scorul în confurntarea cu Dinamo în primul minut, prin Fabregas.
La scurt timp, Smarason a majorat diferența, iar lui Dinamo i-a trebuit aproape 5 minute să puncteze prima dată, prin Vujovic, care a marcat și următoarele două goluri ale oaspeților.
La jumătatea primei reprize, scorul era 6-4 pentru gazde, dar după ce Barcelona s-a dus la 4 goluri, antrenorul dinamovist Paulo Pereira a cerut time-out.
Reacția a venit sub forma unui gol marcat de Martins, dar Barcelona a continuat să apeleze la jocul pe contraatac, deoarece pe atacul pozițional se lovea de o apărare foarte bună.
Dinamo s-a apropiat la 12-13 cu 3 minute înainte de pauză, moment în care gazdele au cerut time-out prin antrenorul Ortega.
Efectul a fost cel dorit, gazdele intrând la vestiare cu un avans de 3 goluri. Momentul psihologic al celei de-a doua reprize s-a consumat chiar la debut.
Victor Iturriza, unul dintre cei mai valoroși jucători de la Dinamo, a fost eliminat pentru un cot neintenționat, dar ilegal, aplicat lui Dani Fernández.
Imediat, Barcelona s-a distanțat la 7 goluri, iar până la final nu a făcut decât să mețină acest avans.
Pe final, tehnicianul gazdelor i-a oferit portarului Sergej Novakovic, în vârstă de 18 ani, debutul în Liga Campionilor. El a confirmat încrederea, parând o aruncare de la 7 metri.