„Dumnezeu al fotbalului”. Marius Șumudică, la picioarele lui Leo Messi

Cristian Hitruc
SURSĂ: Profimediaimages 08.10.2026

Marius Șumudică, antrenorul celor de la CFR Cluj, a povestit că s-a trezit special pentru a urmări meciul de retragere al lui Lionel Messi de la echipa națională a Argentinei și a vorbit la superlativ despre starul celor de la Inter Miami.

Experimentatul tehnician a precizat că fotbalistul argentinian este „Dumnezeul fotbalului” și că a fost extrem de impresionat de ceea ce a văzut la meciul pe care Argentina l-a disputat cu Benin.

Marius Șumudică a urmărit ultimul meci al lui Leo Messi pentru Argentina

În noaptea de 6 spre 7 octombrie, Lionel Messi a disputat ultimul meci în tricoul Argentinei, împotriva naționalei din Benin, în fața unui stadion plin.

Partida a fost urmărită de milioane de iubitori ai fotbalului, iar printre cei care au stat în fața televizoarelor s-a numărat și Marius Șumudică, antrenorul celor de la CFR Cluj, care s-a trezit special la ora 2:00 pentru a-l urmări la treabă pe starul celor de la Inter Miami.

Experimentatul tehnician s-a arătat extrem de impresionat de ceea ce a văzut și a vorbit la superlativ despre Lionel Messi, despre care a spus că este „Dumnezeu al fotbalului”.

„Dumnezeu! Dumnezeu al fotbalului. Cel mai bun jucător din toate timpurile. M-am trezit să văd meciul. Am văzut cum plângea antrenorul, oamenii în tribune… m-a mișcat enorm. Asta înseamnă respect și respectul lui față de fotbal când a simțit că nu mai poate aduce un plus echipei naționale… a știut să ridice mâna și să se retragă.

Înseamnă enorm, a mai dat o palmă! Atâta lume să își ia bilete… A fost o întreagă campanie. Pentru mine a fost ireproșabil. Este un zeu, cel mai bun jucător. Mă bucur că am fost contemporan cu el”, a spus Marius Șumudică în cadrul unei conferințe de presă.

Când l-a văzut Marius Șumudică prima oară pe Lionel Messi

Marius Șumudică și-a amintit că a avut ocazia să-l vadă pe Messi jucând în urmă cu mai mult timp, când starul argentinian avea doar 17 sau 18 ani și îmbrăca tricoul celor de la FC Barcelona.

„Mă bucur că l-am văzut și pe viu, o dată, eram antrenor la FC Național. I-am dus la un meci Barcelona cu Fiorentina, era o partidă de pregătire. Cred că avea 17 sau 18 ani, debutase. Am zis că e genial când l-am văzut, nu îmi venea să cred.

Un pitic, ziceai că e de la circ, mic… ce putea să facă cu mingea. De la circ, în sensul bun… adică ce fac cei de acolo cu mingea. Era mingea lipită de el!”, a mai spus tehnicianul de la CFR Cluj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]