Nelu Varga contestă deciziile lui Gică Hagi la națională: „Plan eșuat! Selecția greșită, merita și el convocat, ca să nu mai vorbim de alții!”. EXCLUSIV

Vlad Măcicășan
Nelu Varga și Gică Hagi. Fotomontaj ProSport

Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj, a avut o reacție extrem de dură la adresa lui Gică Hagi, selecționerul României, care a bifat 4 înfrângeri din tot atâtea meciuri în Liga Națiunilor.

Omul de afaceri s-a arătat extrem de nemulțumit de faptul că Gică Hagi nu l-a convocat pe Lorenzo Biliboc, cel care a fost declarat drept cel mai bun jucător U21 în sezonul trecut, de către cei de la Superliga României.

Nelu Varga contestă deciziile lui Gică Hagi la națională: „Plan eșuat! Selecția greșită, merita și el convocat, ca să nu mai vorbim de alții!”

Extrema stângă de doar 19 ani a impresionat prin reușitele sale în tricoul lui CFR, în chiar primul său sezon din carieră, la nivel de seniori. Fotbalistul crescut de Juventus a fost un jucător important și în actualul sezon, pentru formația din Gruia, reușind două goluri în 10 etape.

„Nu vreau să-l supăr pe Hagi sau să-l jignesc, dar normal că meritau și jucători de la CFR să fie la echipa națională. Mă gândesc în primul rând la Biliboc, ca să nu mai vorbim de alții.

A dat dovadă pe teren că merită să fie la echipa națională. Dar este decizia lui Hagi. Mă gândesc că a avut ceva plan, doar că a eșuat planul său”, a spus Ioan Varga, pentru ProSport.

Omul de afaceri este de părere că selecționerul a greșit inclusiv selecția și că a făcut prea multe „experimente” în meciuri “vitale” pentru echipa națională.

„Eu înțeleg că faci experimente, dar nu în meciuri vitale. Acolo nu ai ce să testezi, iar dacă nu ai făcut o figură bună trebuie să îți asumi. El știe mai bine, dar se pare că selecția a fost greșită, din moment ce au fost aceste rezultate”, a mai declarat Varga.

`

Lorenzo Biliboc, în mijloc. Foto: Flaviu Buboi SPORT PICTURES

Șumudică, supărat tot în „speța Biliboc”: „Nu îmi place ca clubul unde antrenez să fie luat de prost”

Și Marius Șumudică s-a supărat pe selecționer, dar pe cel de la naționala U21. Costin Curelea nu l-a folosit pe Lorenzo Biliboc la meciul cu Finlanda și a făcut-o doar la cel cu Spania, din deplasare.

Astfel, cel mai bun jucător U21 de la CFR nu va putea juca titular în derby-ul cu U Cluj, iar Șumudică l-a acuzat pe Curelea pentru că l-a menajat pe portarul adversarei, la meciul cu Spania.

„Nu-l avem nici pe Biliboc, va veni mâine dimineață. N-am înțeles nici decizia asta a domnului Curelea. De ce la jocul cu Finlanda, când echipa națională avea nevoie de victorie, Biliboc nu este folosit nici un minut, în condițiile în care faci 5 schimbări? Din moment ce îl bagi cu Spania, bănuiesc că crezi în acest jucător.

Ieri a început titular cu Biliboc, ajunge astăzi, nu pot să-l aduc decât mâine dimineață și cu siguranță nu va fi în primul 11. Pe când portarul celor de la U Cluj, Lefter a apărat cât a apărat și ieri s-a odihnit. I-am pus pe alții doi. L-am băgat pe Codruț Sandu, săracul a luat și el 7 goluri, cel de la Farul rezervă și under-ul de la U Cluj s-a odihnit.

Ei, lucrurile astea mie nu îmi plac și nu pot să sar peste ele! Nu pot, că ăsta e Șumudică. Adică sunt un tip care m-am așezat, care știu cât mi-e plapuma, dar nu îmi place ca clubul unde antrenez să fie luat de prost. Nu îmi place și nu pot să nu spun lucrurilor pe nume”, a răbufnit Marius Șumudică, la conferința de presă, de ieri, când a susținut că a fost scuipat la un semafor din Cluj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]