Arlauskis, după ce a văzut rezultatele României în Liga Națiunilor: „0-6, dracu’ să mă ia. Îți trebuie cojones”

Florentin Dincă
Giedrius Arlauskis, reactie fabuloasa dupa esecurile Romaniei in Liga Natiunilor. Foto: Sport Pictures

Giedrius Arlauskis, fostul portar de la Unirea Urziceni, FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova, a văzut rezultatele rușinoase ale României în Liga Națiunilor și a trecut la atac.

Lituanianul nu crede că Gică Hagi este în vreun fel vinovat de acest dezastru și cere răbdare în cazul său, iar jucătorilor le transmite să să aibă „cojones” și să meargă mai departe.

Arlauskis a făcut iureș după rușinile trăite de România în Liga Națiunilor: „Dracu’ să mă ia, 0-6! Cojones! Nu mai trăim în trecut și gata!”

Multiplu campion în Superligă, Arlauskis a răbufnit după rezultatele dezastruoase ale naționalei României în Liga Națiunilor.

Fostul portar îi pune la zid pe cei care-l critică pe Gică Hagi și îi avertizează pe fotbaliștii tricolori să treacă mai repede peste aceste umilințe și să meargă mai departe.

„Arla” cere mai multă răbdare în cazul selecționerului și are încredere că liderul Aenerației de Aur va reuși până la urmă rezultatele scontate cu prima reprezentativă.

„Am văzut că toată lumea îl atacă pe domnul Hagi. Antrenorul răspunde pentru rezultate. Să pierzi patru meciuri din patru nu e ușor. Hagi a construit o academie de la zero și rezultatele au apărut, dar nu din primul an. Răbdare!

Întotdeauna, în cei nouă ani petrecuți în România, am observat că lumea nu are răbdare. Tot în România se vorbește despre Anglia, Spania. Acolo, oamenii au mai multă răbdare și le acordă mai multă încredere celor implicați.

După patru înfrângeri, am văzut că toată lumea a sărit în capul lui Hagi. A rămas un lup singuratic. Înainte, toată lumea era cu «Hagi, Hagi!». Lăsați omul să muncească!

Acum, după ce încasezi șase goluri, normal că nu e ușor. Dacă tu vrei să mergi mai departe, să câștigi ceva în viață, trebuie să ai c**ie! Dracu’ să mă ia, 0-6! Cojones! Nu mai trăim în trecut și gata!”, a declarat Giedrius Arlauskis, la Fanatik.

Reacția lui Răzvan Burleanu după ce Mircea Lucescu a murit: „O zi neagră pentru România”

FOTO SPORT PICTURES

Atac dezlănțuit la adresa lui Răzvan Burleanu și a șefilor FRF

Arlauskis crede că, după părerea sa, vinovații pentru situația jalnică în care se regăsește în momentul de față fotbalul românesc sunt conducătorii sportului rege de la noi din țară.

Le cere acestora să aibă răbdare cu planul lui Gică Hagi, să fie mai responsabili și să iasă în față să-și asume toate nereușitele, așa cum, când era bine, au făcut-o, atunci când naționala a avut succes cu Edi Iordănescu la turneul final.

Mai mult, Arlauskis crede că responsabilii pentru situația fotbalului românesc sunt cei care conduc fotbalul, cum ar fi Răzvan Burleanu. Fostul portar a remarcat cum conducătorii fotbalului din țara noastră stau ascunși după aceste patru înfrângeri din Nations League.

„În România, când este numit un antrenor, se vorbește despre un plan. Gata, avem un plan! Pierde unul sau două meciuri și nu mai există nici plan, nici răbdare. Deja se caută înlocuitor. Lumea crede că, dacă aducem alt antrenor, o să fie bine. Nu se întâmplă miracole peste noapte.

Pun întrebarea altfel: mereu trebuie să răspundă numai antrenorul? Dacă sistemul nu funcționează? Domnul Hagi a venit acum la națională. Poate a greșit, poate a ales greșit primul «11», poate a făcut schimbările greșite.

La final, tragi concluziile și vezi ce ai greșit. Dar, când aduci un antrenor, acesta alege din ce are pe tavă, adică dintre toți jucătorii care vin din sistem. Cine face sistemul? Nu cei care conduc fotbalul?

Aș vrea mai multă responsabilitate din partea conducătorilor federației. Văd că, atunci când România s-a calificat cu Edi la Campionatul European, erau toți pe prima pagină. Acum stau în umbră. Nu e frumos!”, a concluzionat fostul portar din Superligă pentru sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]

Citește și