Messi a scris doar două cuvinte înaintea meciului de retragere! Mesajul care a emoționat Argentina

Leo Messi se pregătește pentru meciul de retragere din națională. Sursa foto: Profimedia 06.10.2026

În așteptarea meciului de retragere din echipa națională a Argentinei, Lionel Messi (39 de ani) le-a transmis un mesaj suporterilor. Două cuvinte au fost suficiente pentru a-și exprima emoția pe care o simte.

Vicecampioana mondială va marca acest moment special printr-un meci amical, programat în noaptea dintre 6 și 7 octombrie, la ora 02:00 a României, pe stadionul „Monumental” din Buenos Aires, care va fi plin până la refuz.

Deloc surprinzător, s-au vândut toate cele 85.000 de locuri, așa că omul care și-a reprezentat țara în peste două decenii va avea parte de o atmosferă pe măsură. Cât despre adversară, Federația a optat pentru selecționata din Benin.

Leo Messi, mesaj emoționant înaintea meciului de retragere din naționala Argentinei. A scris doar două cuvinte

Pe contul său de Instagram, unde este urmărit de peste 500 de milioane de oameni din toate colțurile lumii, Leo Messi a ținut să-și arate recunoștința pentru echipa națională. Postarea a fost publicată sub forma unui story.

Sursa foto: Instagram Leo Messi

Sursa foto: Instagram Leo Messi

„Mulțumesc, Argentina”, a scris starul lui Inter Miami, atașând și o imagine care face cât o mie de cuvinte. Aceasta îl surprinde în timp ce sărută tricoul cu numărul zece.

Înainte de a-l purta pentru ultima oară în fața zecilor de mii de fani din capitala țării, cu prilejul celui de-al 208-lea meci al său, „Puricele” a participat la antrenamentul condus de Lionel Scaloni. „Regele e acasă”, a transmis forul sud-american, prin intermediul aceleiași rețele de socializare.

Beninul, la picioarele lui Messi: „Nu-l vom marca pe Messi, doar ne vom bucura de acest meci”

După un egal cu Burkina Faso (1-1) și o victorie în fața Mauritaniei (2-1), reprezentativa din Benin a sosit în Argentina mânată de un singur gând: să se bucure de spectacol. Messi a primit asigurări că nimeni nu va încerca să-i strice sărbătoarea.

„Nu-l vom marca pe Messi. Ne vom bucura doar de acest meci. Mă voi uita la el așa: «Messi, tu ești Dumnezeu». Da, da, am urmărit meciurile lui Messi și asta e, pentru mine, el e cel mai bun din lume, așa cum vă spun.

Spania a fost o echipă foarte dificilă, am jucat împotriva ei, dar mi-am dorit ca Argentina să câștige Cupa Mondială. Îmi place foarte mult Leo Messi”, a dezvăluit fundașul Tijani Mohamed.

Pentru argentinieni, emoția va atinge cote maxime în momentul în care idolul lor va păși pentru ultima oară pe teren. Selecționerul s-a declarat onorat să ia parte la marele eveniment.

„Îmi imaginez că va fi multă emoție marți, alături de Leo Messi. Va fi o zi de neuitat pentru toată lumea și sunt recunoscător că pot lua parte la ea. Va fi ziua lui și ziua băieților care au împărțit terenul cu el. Eu voi fi un spectator de pe bancă. Dacă ar fi existat cinci stadioane de mărimea celui de pe Monumental, toate s-ar fi umplut până la refuz”, a spus Scaloni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]