Florin Prunea, reacție de top despre impactul lui Cisotti de la FCSB în naționala României: „Atât la sută ar fi câștig!”. EXCLUSIV

Cosmin Olteanu
Florin Prunea, reacție de top despre impactul lui Cisotti de la FCSB în naționala României / colaj ProSport

Florin Prunea (58 de ani) a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre impactul pe care l-ar putea avea Juri Cisotti (33 de ani) la naționala României.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ProSport, Juri Cisotti a dezvăluit că își dorește să obțină cetățenia română și, ulterior, să poată reprezenta România la echipa națională.

Ce spune Florin Prunea despre impactul lui Juri Cisotti în naționala României

Florin Prunea a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, considerând că mijlocașul de la FCSB ar putea reprezenta un real câștig pentru echipa națională a României.

„Eu cred că este un jucător de care ar avea nevoie echipa României. Sută la sută ar fi un câștig pentru echipa națională. E un jucător foarte bun, care ne poate ajuta.

(n.r. L-ați vedea titular în echipa noastră?) Depinde. Deocamdată, să-și obțină cetățenia. Apoi, dacă o să aibă forma pe care o arată de când a venit la FCSB, merită să joace în echipa națională. E un jucător care ar ajuta mult echipa națională”, a declarat Florin Prunea, în exclusivitate, pentru ProSport.

Gabriel Tamaș ridică un semn de întrebare legat de convocarea lui Juri Cisotti la naționala României

Fostul internațional român Gabriel Tamaș a remarcat, la rândul său, calitățile lui Juri Cisotti. Cu toate acestea, fostul fundaș a pus sub semnul întrebării experiența mijlocașului de la FCSB și capacitatea acestuia de a gestiona presiunea specifică echipei naționale.

„Ar fi un plus pentru echipa națională, a jucat foarte bine la FCSB, a făcut o figură frumoasă. Mie mi-a plăcut foarte mult de el. Acum nu poți să știi dacă are și experiența pentru echipa națională, e alt nivel, altă presiune.

Ne va ajuta, de ce nu? Depinde de mulți factori, de selecționer, de forma lui, de zona în care vrea să-l folosească. Nu e nicio treabă că are 33 de ani, 43, 50, cât timp dă randament și echipa națională câștigă cu el în teren, ce mai contează vârsta! Contează și ce moral are.

Noi la națională am fost criticați și am mers mai departe. Așa e la națională, nu e de critică, e de adevăr. Critici ce vezi! Acum ce să facem? Să nu criticăm dacă echipa nu joacă! Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, asta vedem cu toții, asta spunem”, a spus Gabriel Tamaș, pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]