Gigi Becali s-a dezlănțuit împotriva vedetelor naționalei României. I-a luat în colimator pe Rațiu și pe Drăgușin: „Bulevard”

Mihnea Tălău
Gigi Becali nu a avut milă față de jucătorii naționalei. FOTO: ProSport

Finanțatorul FCSB Gigi Becali a făcut praf jucătorii naționalei după evoluțiile din Liga Națiunilor. El a spus că știe deja decizia pe care Gică Hagi o va lua după ultimele eșecuri ale României.

Debutul catastrofal al „tricolorilor” l-a pus într-o poziție delicată pe selecționer, multe voci cerând plecarea sa, iar viitorul lui Gică Hagi la cârma primei reprezentative a devenit incert.

„Echipa națională, aseară, a jucat bine, ca dovadă că Gică Hagi e bun”

Gigi Becali declară că nu știe un fotbalist român care să valoreze, în realitate, cel puțin 7 milioane de euro. Drept urmare, i-a luat apărarea lui Gică Hagi, despre care a spus că nu are cu cine să joace, dar este convins că „Regele” nu va părăsi corabia.

„Spune-mi un jucător român care face 7 milioane de euro. Nu 10, 7 milioane de euro! Spune-mi un singur nume. Nici de 5 nu poți, păi și atunci?

Gică Hagi ce poate să facă? Să-l ia Gică să bage talent în el? Nu poți, e de la Dumnezeu, nu poate nimeni. Gică Hagi e ambițios, dar nu trebuie să mai vorbească, să spună că vrea să facă, dar eu nu cred că poate. Să fie mai puțin optimist cu aceste mesaje.

Echipa națională, aseară, a jucat bine, ca dovadă că Gică Hagi e bun. Dar nu ai cum să-i bați pe ăia, care au jucători de 10, 15, 20, 25 de milioane de euro. De Rațiu, care are cotă, am spus și eu că îmi place, dar la mine nu e pe cotă, am eu cote… Cota 1.400, 2.500, nu e pe cote aici”, a declarat Becali, potrivit Fanatik.

„Nu avem niciun jucător care să dribleze”

El l-a remarcat pe fundașul stânga Lisav Eissat care evoluează în Championship, la Bristol City, dar Rațiu și Drăgușin nu au scăpat de critici.

Nu în ultimul rând, Becali și-a declarat insatisfacția că nu avem niciun jucător care să dribleze.

„Rațiu e valoros, dar eu spun cât costă el? Aia e valoarea lui, nu cât e pe catalog. Rațiu îmi place, dar la ce am văzut… De-aia nu dă lumea bani pe el. Mie îmi place că nu sunt mare specialist, dar specialiștii nu dau bani pe el. A trecut ca pe bulevard pe lângă el. Mie îmi plac jucătorii care driblează și cei de atac.

Cât dă cineva la ora asta pe Drăgușin? Eu spun că pe Radu Drăgușin nu dă nimeni nici 10 milioane de euro. Nu avem niciun jucător care să dribleze”, a completat patronul FCSB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]