Franța și Anglia au obținut victorii consistente în etapa 4 din Grupa A1 a Ligii Națiunilor și se află pe primele două locuri, care duc în sferturile de finală.
Naționala de fotbal a Franței a demonstrat că este o forță și a obținut a treia victorie în actuala ediție a Ligii Națiunilor, învingând Belgia cu 4-1.
S-au jucat primele 4 etape din Grupa A1 de Liga Națiunilor, iar favoritele și-au impus, până la urmă, punctul de vedere.
Franța a adunat 3 victorii și o remiză. Italia, la rândul ei, după un eșec pe teren propriu cu Belgia, 0-2, și-a revenit din pumni și a strâns 7 puncte.
Franța nu a avut deloc un meci ușor cu Belgia, pe teren propriu. Oaspeții au deschis scorul în minutul 35 prin Lukebakio, iar jucătorii pregătiți de Zidane au reacționat foarte târziu.
Doue a egalat cu un sfert de oră înainte de final, Cherki a făcut 2-1 pentru gazde în minutul 81, iar dubla lui Olise a stabilit scorul final.
Altfel au stat lucrurile la Bologna. Italia lui Mancini a condus datorită reușitei lui Scamacca din minutul 26 și a avut emoții doar pentru câteva zeci de secunde.
Aral Şimşir a egalat după o oră de joc, dar oaspeții nici măcar nu au apucat să se bucure ca lumea, deoarece Calafiori a pus lucrurile pe făgașul normal.
Pio Esposito, atacantul lui Cristi Chivu de la Inter Milano, a adus definitiv liniștea în tribune cu 3 minute înainte de final.
După 4 etape, Franța este lider cu 10 puncte, urmată de Italia cu 7 puncte, Belgia cu 6 puncte și Turcia fără niciunul.
În ultimele două runde se joacă Turcia – Belgia și Italia – Franța, respectiv, Franța – Turcia și Belgia – Italia. Primele două se califică în sferturile de finală.
În al doilea eșalon valoric din Liga Națiunilor, Irlanda de Nord și Gerogia au terminat la egalitate fără gol marcat, iar Ungaria a învins Ucraina cu 2-1 la Trnava.
Ambele confruntări au contat pentru Grupa B2, în care liderul surprinzător este Irlanda de Nord, cu 8 puncte și fără meci pierdut.
Echipa pregătită de Michael O’Neill este urmată de Ungaria cu 7 puncte, Ucraina cu 4 și Georgia cu 2.
Ierarhia se poate modifica în funcție de ce se întâmplă în ultimele două runde, când se joacă Georgia – Ungaria și Irlanda de Nord – Ucraina, respectiv, Ucraina – Georgia și Ungaria – Irlanda de Nord.
Rezultatele și marcatorii meciurilor de luni din Liga Națiunilor: