Gică Hagi a explicat decizia surprinzătoare luată înaintea meciului România – Suedia, din Liga Națiunilor.
Selecționerul a ales să înceapă partida cu Florin Tănase în centrul atacului, deși fotbalistul de la Omonia Nicosia nu este un vârf clasic și nu fusese titular în actuala ediție a competiției.
Florin Tănase, vârf cu Suedia
Selecționerul are însă probleme serioase în ofensivă. Denis Drăguș, Louis Munteanu și Daniel Bîrligea sunt accidentați, astfel că România nu are la dispoziție un atacant de meserie pentru partida cu Suedia. În aceste condiții, Hagi a mizat pe Tănase, un jucător cu experiență, dar obișnuit mai degrabă să evolueze în spatele vârfului sau în zonele laterale.
Întrebat direct despre alegerea lui Tănase ca atacant, Hagi a legat decizia de ritmul ridicat al fotbalului european și de nevoia ca echipa să stea bine fizic.
„Am avut patru meciuri, v-am spus de la început că vom face în aşa fel încât să stăm bine din punct de vedere fizic, fotbalul în Europa are un anumit ritm, trebuie să fim la un anumit nivel, vom încerca şi vedem”, a explicat Hagi pentru AS.
Gică Hagi s-a declarat încrezător, mai ales prin prisma faptului că naționala joacă pe teren propriu, iar „tricolorii” vor fi susținuți de un număr mare de suporteri.
„E un meci acasă, ştim ce a fost înainte, vrem să facem un meci bun şi să câştigăm. Trebuie să fim încrezători, să credem în tot ce facem şi să jucăm mult mai bine.
E clar că la echipa naţională, la nivelul acesta, trebuie să ai încredere şi să fii convins de ce faci. Mental trebuie să fii bine, e nivelul cel mai înalt. E bine că avem suporterii, va fi o energie pozitivă pentru noi şi pentru jucători, în special. Cred că vom face un meci bun”, a declarat Gică Hagi.
Echipele de start
România: Hindrich – Rațiu, Coubiș, M. Ilie, Bancu – R. Marin, Vl. Dragomir – Man, Stanciu, Olaru – Fl. Tănase.
Rezerve: I. Radu, Cojocaru, Eissat, T. Băluță, Cicâldău, Mihăilă, I. Hagi, Opruț, Screciu, Cîrjan, Moruțan, Strata
Selecționer: Gică Hagi
Suedia: Johansson – Beijmo, Smith, Lindelöf, Gudmundsson – Bernhardsson, Karlstrom, Bergvall, Nanasi – Zeneli, Gyokeres
Rezerve: Tornqvist, Ellborg, Svensson, Abraham, Bolin, Swdberg, Sema, Skoglund, Erikkson, Dahl, Larsson
Selecționer: Graham Potter