Edi Iordănescu (48 de ani), rămas liber de contract după ce s-a despărțit de Legia Varșovia în urmă cu un an, ar putea deveni cel mai bine plătit antrenor român. Fostul selecționer al „tricolorilor” este dorit de o echipă care dă salarii astronomice, Al-Ahli Jeddah, campioana en-titre a Ligii Campionilor Asiei.
În ultima perioadă, Iordănescu a avut discuții cu U Cluj, numele său fiind vehiculat și ca o posibilă variantă pentru FCSB.
Dinamo Zagreb se află în negocieri cu tehnicianul român, dar lucrurile par să ia o altă direcție și destinația lui Iordănescu poate fi spre zona arabă.
Iordănescu a intrat în atenția celor de la Al-Ahli Jeddah și are șanse mari să devină cel mai bine plătit antrenor român, având în vedere că Al-Ahli Jeddah oferă salarii astronomice.
„Sunt tot mai multe indicii potrivit cărora Pusic va fi demis de Al-Ahli. În acest context, numele lui Edward Iordănescu a fost luat în calcul de șefii clubului pentru înlocuirea antrenorului croat.
Acesta a avut rezultate remarcabile pe banca României și e fiul lui Anghel Iordănescu, de care iubitorii fotbalului saudit își amintesc cu plăcere”, notează presa arabă, citată de sport.ro.
În sezonul trecut, cu Jaissle pe banca tehnică, Al-Ahli a terminat campionatul pe locul 3, însă sub conducerea lui Pusic, echipa are un parcurs modest: locul 6, cu 12 puncte, după șapte etape disputate.
De-a lungul carierei, Edi Iordănescu a antrenat pe FC Vaslui, Fortuna Brazi, FCM Târgu Mureș, Pandurii, ȚSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR CLuj, Gaz Metan Mediaș, FCSB sau Legia Varșovia.
A fost selecționerul „tricolorilor” în perioada ianuarie 2022 – iulie 2024.
Croatul Marino Pusic (55 de ani) l-a înlocuit pe neamțul Matthias Jaissle (38 de ani), antrenorul care a fost pe banca tehnică a saudiților în perioada iulie 2023 – august 2026.
În mandatul lui Jaissle, Al-Ahli a cucerit două titluri de campioană a Ligii Campionilor Asiei, precum și Supercupa Arabiei Saudite.
Potrivit sursei menționate, salariul lui Pusic este de 7 milioane de dolari pe an, în timp ce Jaissle a fost plătit cu un salariu de 12 milioane de dolari.
În privința valorii lotului lui Al-Ahli, cotele de piață cumulate ajung la 193,9 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Cel mai bine cotat din lot este portughezul Francisco Trincao (26 de ani), cu 40 de milioane de euro, aproape jumătate din valoarea lotului lui Dinamo Zagreb, lider în campionatul Croației.