Un fost portar de la CFR Cluj, Alessandro Micai (33 de ani), i-a cerut patronului Nelu Varga suma de aproape 613.000 de euro, valoare care reprezintă despăgubirile clubului pentru rezilierea prematură a contractului.
Această sumă este stipulată în decizia dată de FIFA în iunie 2026 și face parte din datoriile pentru care clubul, intrat în insolvență în luna august 2026, a primit interdiție de a transfera jucători de fotbal.
Alessandro Micai, portarul care a avut doar două apariții la CFR Cluj în perioada în care a fost legitimat la gruparea din Gruia, i-a cerut lui Nelu Varga suma de aproape 613.000 de euro.
Clubul se confruntă cu o situație financiară delicată, cu datorii de ordinul a zeci de milioane de euro, după cum a afirmat administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu.
Alături de dosarul lui Micai mai sunt alte patru, cu sume care ajung la un total de un milion de euro.
Cele cinci dosare au fost incluse de firma RTZ, administratorul judiciar, în cererea depusă la începutul lui septembrie la Tribunalul Cluj, alături de alte 14 dosare. Între acestea e și cel care vizează datoria față de Fiorentina și pentru care s-a primit deja interdicția FIFA, notează Golazo.
Potrivit sursei menționate, instanța a admis cererea formulată de RTZ și a autorizat efectuarea plăților necesare pentru stingerea obligațiilor față de forul internațional, care generase interdicția la transferuri.
„Există în continuare o interdicție la transferuri. Probabil că o putem ridica, pentru că avem documentele potrivite pentru acest lucru. Nu mai este o chestie care să ne agite foarte tare, pentru că mai este mult timp până la următoarea fereastră de mercato. Cu certitudine ne vom ocupa și sper să ridicăm și această interdicție. Nici nu contează dacă este vorba despre o sumă de bani mică sau mare, pentru că modalitatea de rezolvare este alta, nu plata. Ne bazăm pe aplicarea regulamentului FIFA referitor la companiile care intră în insolvență” declara recent Răzvan Zăvăleanu despre situația de la CFR Cluj.
Decizia primită din partea FIFA în privința lui Micai nu a fost pe placul patronului Nelu Varga, care a subliniat că și clubul are motive de a se plânge de fostul jucător.
„Mergem la TAS! Lucrurile nu rămân așa. Am avut și noi motive să ne plângem de el. De viața lui extrasportivă… Dar nu vreau să spun mai multe. Se ocupă avocații și lucurile nu vor rămâne așa”, spunea Nelu Varga, în exclusivitate pentru ProSport.