Rotariu a văzut cine a venit și a spus-o clar: „El e transferul de top de la FCSB”

FOTO Sport pictures

Iosif Rotariu e convins că Gigi Becali a dat lovitura cu ultima mutare făcută la începutul acestei toamne.

Fostul internațional român a vorbit despre situația tensionată din cadrul clubului bucureștean. E convins că Laurențiu Reghecampf este mutarea de care avea nevoie Gigi Becali să schimbe lucrurile în bine la FCSB.

Reacția lui Iosif Rotariu despre venirea lui Reghecampf la FCSB: „transfer de top”

Cu scurt timp înainte de pauza internațională, FCSB a schimbat antrenorul. În locul lui Marius Baciu a venit Laurențiu Reghecampf (51 de ani). Este a doua revenire a experimentatului antrenor român la formația bucureșteană.

Iosif Rotariu (64 de ani) a vorbit despre problemele care au făcut diferența la FCSB și a precizat că Laurențiu Reghecampf e omul ptorivit să readucă disciplina tactică și pregătirea fizică spartană în rândul jucătorilor.

„Reghecampf este transferul de top de la FCSB. A lucrat foarte mult timp la FCSB, cunoaște tot ce e acolo, e un antrenor foarte disciplinar, riguros, care pune foarte mult accent pe pregătirea fizică și disciplină.

La FCSB a lipsit disciplina tactică, poate și o pregătire fizică mai intensă, așa cum o face Reghe. E o pregătire făcută de toate echipele de afară, nu a venit cu ceva nou Reghe. Toate echipele din străinătate se pregătesc la nivel maxim”, a spus Iosif Rotariu, la VOYO Sport Live.

În ceea ce privește promisiunea făcută de Laurențiu Reghecampf patronului FCSB, Rotariu nu crede că poate avea șanse reale să obțină 10 din 10 victorii încă din startul mandatului pe banca FCSB.

„E foarte greu să prevezi ce se va întâmpla. E aproape imposibil să crezi că vor câștiga 10 din 10. Poate pentru moralul jucătorilor a fost acea declarație, dar eu nu cred”, a mai spus Iosif Rotariu.

FCSB va juca primul meci cu Oțelul, pe teren propriu. Peste trei etape, Reghecampf va avea primul examen de trecut cu Rapid, tot pe Arena Națională.

Jucătorii FCSB, distruși după antrenamentele spartane ale noului antrenor: „Avem febră musculară”

Karlo Muhar a recunoscut că nu a avut niciodată antrenamente atât de intense precum cele cu Laurențiu Reghecampf. Jucătorii au resimțit pe propria piele intensitatea pregătirii, iar rezultatele ar putea apărea în cel mai scurt timp.

„Nu știam nici de antrenamentele lui spartane, dar le-am experimentat acum. Toți avem febră musculară. A fost foarte, foarte greu. Una dintre cele mai dificile săptămâni din pregătirea mea fotbalistică. Încă simt durere, dar era necesar să lucrăm”, a spus Karlo Muhar, conform sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]