„El trebuia să joace și să-l marcheze pe Lewandowski!”. Campionul Europei demontează planul lui Hagi din Polonia – România 6-0. EXCLUSIV

Daniel Vlad
Gică Hagi, plan eșuat în Polonia - România 6-0. FOTO: Sport Pictures

Un fost coleg cu Gică Hagi la Steaua și națională, campion al Europei, spune pentru ProSport că, în opinia lui, un jucător de bază din mandatul lui Edi Iordănescu ar fi trebuit să se afle în centrul defensivei tricolorilor la meciul cu Polonia.

Fotbalul românesc a suferit unul dintre cele mai umilitoare eșecuri ale echipei naționale din istorie, iar Gică Hagi pare că nici acum nu se trezește din visul urât pe care i-l provoacă meciurile din Liga Națiunilor.

A fost mai întâi în grupa B4 din Liga Națiunilor acel 1-2 cu Suedia în deplasare. A urmat 2-4 de pe teren propriu cu Bosnia-Herțegovina. Iar în al treilea meci, Polonia a învins la Varșovia naționala României cu scorul de 6-0.

„El trebuia să joace și să-l marcheze pe Lewandowski!”

ProSport a stat de vorbă cu unul dintre jucătorii cu care Gică Hagi a fost coechipier la echipa națională și la Steaua, iar fostul fundaș de „fier” al roș-albaștrilor, Adrian Bumbescu, 66 de ani, este total dezamăgit de fotbaliștii care au ajuns acum să evolueze pentru națională.

Adrian Bumbescu a fost campion al Europei cu Steaua în 1986. Fotomontaj ProSport

„Mă doare sufletul că e vorba de prietenul meu Gică Hagi și nu vreau să se supere pe mine, dar trebuie ca Gică să realizeze unde suntem. Îl respect mult, dar cred că Andrei Burcă trebuia să fie omul care să îl marcheze pe Lewandowski.

Trebuia un fundaș central de experiență, mai ales că acum dădeai peste un vulpoi ca Lewa. Ok, poate că ți-a greșit și Burcă la meciul cu Bosnia-Herțegovina, dar nu trebuie să uităm că el a fost om de bază în apărarea României în mandatul lui Edi Iordănescu.

Nu trebuia să lipsească Burcă de pe teren împotriva acestui Robert Lewandowski! Mă uit la fundașii ăștia centrali de acum de la echipa națională a României. Păi, ce făceau ăștia pe vremea mea dacă dădeau de Romario, Gullit, Van Basten sau Stoichkov?

Ok, și eu am avut meci greu cu olandezii ăia, dar în alte meciuri consider că m-am achitat bine de sarcini împotriva unor atacanți mari din Europa.

M-am uitat și la Rațiu în bandă, cu Polonia. E ceva incredibil! Nici de Răzvan Marin nu prea am ce să mai zic. Să gafezi în halul ăla? Eu spun că nu trebuia scos Mihăilă din atac după ce am rămas în 10 oameni.

El e fotbalistul cu cea mai mare viteză. Te închideai și jucai pe el, pe contraatac”, a spus Bumbescu, câștigător al Cupei Campionilor Europeni 1986 cu Steaua București, așadar campion al Europei la nivel de club.

Cine a fost ca fotbalist Adrian Bumbescu

Adrian Bumbescu a fost unul dintre cei mai buni fundași centrali românii all-time și un reper pentru Steaua București. A evoluat în Ghencea între 1984 și 1992, iar la naționala României a jucat între 1984 și 1990. A strâns 15 selecții și a marcat un gol.

Adrian Bumbescu are un palmares impresionant cu Steaua București, fiind o piesă de bază în defensiva legendarei echipe care a dominat fotbalul românesc și european în a doua jumătate a anilor ’80.

În perioada 1984-1992, Bumbescu a câștigat 11 trofee cu Steaua. Între acestea:

  • Cupa Campionilor Europeni în 1986, titular în finala istorică de la Sevilla împotriva Barcelonei
  • Supercupa Europei 1987, 1-0 împotriva echipei Dinamo Kiev

A fost finalist al Cupei Campionilor Europeni 1989 (0-4 cu AC Milan) și finalist al Cupei Intercontinentale 1986 (0-1 cu River Plate).

Pe plan intern are 5 campionate ale României câștigate cu Steaua în edițiile 1984–85, 1985–86, 1986–87, 1987–88, 1988–89, și patru Cupe ale României, în sezoanele 1984–85, 1986–87, 1987–88, 1991–92.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]