Jan Urban (64 de ani) a spus ce a făcut diferența la Varșovia, vineri seară, 2 octombrie 2026, după ce naționala Poloniei a spulberat România cu scorul de 6-0, în etapa 3 din Liga Națiunilor.
Este a treia înfrângere la rând a „tricolorilor”, care rămân pe ultimul loc în Grupa 4 din Liga B valorică, unde le mai regăsim pe Suedia și Bosnia-Herțegovina.
Vineri seară, Polonia a distrus România la Varșovia, scor 6-0, și a înregistrat prima victorie în actuala ediție de Liga Națiunilor.
Polonezii rămân pe locul 3 în clasamentul din Grupa 4 a Ligii B valorice, cu 4 puncte. Pe primele două poziții sunt Suedia, cu 7 puncte, și Bosnia-Herțegovina, cu 5 puncte. Din păcate, fotbaliștii lui Gică Hagi sunt pe ultima poziție, fără punct, cu 3 goluri marcate și nu mai puțin de 12 primite.
Revenind la confruntarea de la Varșovia, Robert Lewandowski a fost omul meciului Polonia – România 6-0, după ce a reușit să marcheze un hat-trick.
Însă, mai trebuie menționat un moment important. În minutul 22, tot starul polonez a fost împins ușor în careu de Radu Drăgușin, iar arbitrul a dictat penalty pentru gazde și eliminare pentru fundașul naționalei României. La acel moment, tabela încă indica scorul de 0-0.
Așadar, penalty-ul acordat polonezilor și cartonașul roșu lui Radu Drăgușin a schimbat dramatic soarta meciului de la Varșovia, detaliu recunoscut inclusiv de selecționerul gazdelor.
„Chiar de la început, când am jucat 11 contra 11, s-a văzut o determinare uriașă. Echipa și-a dorit foarte mult să câștige acest meci. Au fost momente în care românii ieșeau pe contraatacuri periculoase, iar noi rămâneam în spate și ne asumam un risc mare, în situații unu la unu. Bineînțeles, am discutat despre asta și am încercat să corectăm aceste lucruri.
Apoi a venit penalty-ul și cartonașul roșu (n.r. – al lui Radu Drăgușin). Asta a schimbat soarta meciului. Dar trebuie să știi și cum să profiți de avantajul unui jucător în plus.
De multe ori, nu este atât de simplu. O echipă se poate retrage în propriul careu, concentrându-se pe contraatacuri. Este nevoie de foarte multă energie și de găsirea unor soluții pentru a desface o echipă care joacă în inferioritate numerică. În acest caz, însă, nu a fost așa”, a declarat Jan Urban, selecționerul Poloniei, potrivit Weszlo.
În continuare, Jan Urban s-a concentrat pe echipa sa și i-a lăudat pe fotbaliști pentru felul în care au gestionat duelul cu România:
„Pe partea stângă era aglomerație, dar ne-am descurcat bine în duelurile unu la unu. La pauză, când am intrat la vestiare, era doar 1-0. Am vorbit despre faptul că vrem să avem cât mai repede un rezultat favorabil și să controlăm jocul. Pentru că asta ne-a permis, de asemenea, să ne menajăm puțin forțele pentru următorul meci.
Arăta bine (n.r. – apărarea Poloniei), dar la naiba… am jucat cu un om în plus. Nu a fost chiar atât de multă muncă, dacă e să vorbim strict din punct de vedere defensiv. Iar atunci când a fost nevoie, am rezolvat destul de bine problemele. Dacă nu se întâmplă nimic, nu există niciun motiv să schimbăm ceva”, a completat antrenorul polonezilor.