Marele atacant Robert Lewandowski (38 de ani) a realizat un hattrick în Polonia – România 6-0, iar la finele confruntării de la Varșovia și-a anunțat decizia.
Legitimat la Chicago Fire, după ce în ultimul deceniu și jumătate la jucat la Borussia, Bayern și Barcelona, Lewandowski nu are de gând să renunțe la națională, deși are 38 de ani.
Atacantul polonez Robert Lewandowski a fost eroul meciului Polonia – România 6-0, din etapa 3 a Grupei B4 din Liga Națiunilor.
La jumătatea primei reprize, omul cu 169 de meciuri și 89 de goluri la națională până la ora partidei de la Varșovia a dat o dublă lovitură.
L-a scos la modul concret din joc pe Radu Drăgușin, provocând eliminarea internaționalului român, iar la aceeași fază a transformat lovitura de la 11 metri.
Ulterior a mai marcat de două ori, în partea secundă a confruntării, și, ca un mare jucător, a terminat partida pe teren.
„Sunt foarte mulțumit de hat-trick și de victoria convingătoare. M-am simțit bine la antrenament; mi-au revenit puterile. Picioarele îmi erau ca jeleul înainte.
Totul a fost util. Am făcut câteva antrenamente și era clar că îmi revenise pofta. Astăzi, totul a fost așa cum ar fi trebuit să fie de la început.
Nu doar poziționarea mea în careu și lupta mea, dar e important că încă marchez. Fiecare gol aici, pe Stadionul Național PGE, este ceva special.
Este un vis devenit realitate pentru mine. Sunt foarte mulțumit de aceste goluri. După primul gol, ne-am așezat, am fost mai liniștiți. Ne-a lipsit puțin dorința de a mai marca.
Trebuia să accelerăm lucrurile, aveam mult spațiu. Acum încrederea băieților va crește. Sper să obținem mai multe puncte în Bosnia”, a spus el, potrivit Sport.
Există și un lucru mai puțin plăcut după victoria categorică a Poloniei în fața României. În minutul 42, Lewandowski a primit un cartonaș galben.
Cum este al doilea avertisment din această ediție a Ligii Națiunilor, atacantul care a debutat pentru prima reprezentativă a Poloniei pe 10 septembrie 2008 va lipsi cu Bosnia.
„E păcat, pentru că am încercat să blochez mingea, dar am călcat pe gheata unui adversar. Acestea sunt genul de mișcări în care s-ar putea să primești accidental un cartonaș galben.
Adrenalina era la cote maxime astăzi și, de asemenea, îmi place să intru în contact cu un adversar uneori.
Aș prefera să primesc așa un cartonaș galben decât unul prostesc. E păcat că voi fi suspendat, mai ales după acest hat-trick”, a mai transmis Lewandowski.
Căpitanul naționalei Poloniei nu are de când să meargă alături de colegi în Bosnia-Herțegovina, pentru meciul din 5 octombrie.
„Mă voi gândi doar la asta acum. Nu știu dacă are rost să merg. Aceste deplasări nu sunt atât de ușoare după atâția ani.
La ce bun să fiu cu băieții? Nu știu dacă antrenorul se va gândi măcar la asta. Mă îndoiesc că are vreun sens”, a adăugat polonezul.
Polonia a reintrat în cărțile câștigării Grupei B4, având 4 puncte. Lider este Suedia, cu 7 puncte, urmată de Bosnia-Herțegovina cu 5. România nu are niciunul.