Daniel Pancu, antrenorul celor de la Rapid București, a vorbit recent despre cum este tratat Andrei Șucu, fiul patronului din Giulești, la ședințele de pregătire ale echipei.
Tehnicianul a precizat că tânărul fotbalist nu este menajat de colegii de echipă și a punctat că nu are un statut special. Mai mult de atât, Pancu a mai declarat că îi încurajează pe fotbaliștii lui „să îl tăvălească” pe Andrei Șucu.
Andrei Șucu a marcat primul gol pentru prima echipă a celor de la Rapid București, în partida pe care giuleștenii au câștigat-o în fața celor de la FC Argeș, scor 3-1, în etapa a zecea din Superliga României.
Acum, Daniel Pancu a vorbit despre situația tânărului fotbalist și a dezvăluit cum este tratat fiul patronului Dan Șucu la ședințele de pregătire ale echipei.
Tehnicianul a precizat că tânărul fotbalist nu este menajat de colegii de echipă și a punctat că nu are un statut special. Mai mult de atât, Pancu a mai declarat că îi încurajează pe fotbaliștii lui „să îl tăvălească” pe Andrei Șucu.
„Are nevoie de jocuri. Are nevoie să primească crampoane pe tibie, coturi în nas ca să poţi emite pretenţii. Nu se poate altfel. La antrenamente are unu-doi clienţi care îl mai curentează. Eu chiar îi încurajez să îl tăvălească. Pe toţi care vin de la juniori, nu doar pe el.
Are calităţi tehnice foarte bune. Forţă, explozie… Nu ştiu dacă era atât de înalt. Lucrează, se antrenează foarte mult. Nu am probleme cu nimeni din punctul ăsta de vedere. Mă aşteptam să dea una pe la vinclu, nu cu portarul jumate-jumate. Eu le spun continuu şi colaboratorilor: «Intră ăsta micu’ şi dă una pe la vinclu». Eu am dat la fel. Şut cu stângul de la 16 metri pe sub portar.
Mă bucur pentru el, dar a trecut momentul. L-am întrebat la antrenament dacă i-a trecut momentul. El a zis că da, dar nu i-a trecut. N-are cum să îi treacă. Era foarte distrat la antrenament. Trece greu. Am văzut foarte mulţi jucători care trăiesc dintr-un gol. O să mai vorbesc cu el, avem şi jocurile astea amicale.
O să prindă minute, o să joace şi cei care au prins mai puţine minute în campionat. Are calităţi de fotbal clar. Nu rămânea cu noi dacă nu avea calităţi”, a declarat Daniel Pancu, pentru Fanatik.
Daniel Pancu a oferit detalii despre discuțiile pe care le-a purtat cu Andrei Șucu și a declarat că tânărul fotbalist este pregătit să suporte presiunea numelui pe care îl poartă pe tricou.
„El ştie lucrul ăsta, de la prima întâlnire i-am spus acest lucru (n.r. despre presiunea numelui) şi l-am văzut foarte bine pregătit. L-am întrebat dacă e gata să poarte numele Şucu pe spate. Era cu Robert Niţă, l-a chemat la echipa naţională. L-am întrebat primul lucru: «Eşti pregătit să fii hăituit?». Mi-a plăcut răspunsul lui. Era foarte senin. Nu îl ştiam ca jucător. Problema era dacă poate să ducă presiunea.
A zis că n-are nicio problemă. Aia era baza. Normal că trebuie să mă pun bine cu patronul. Ce e aia? A rămas un singur jucător care nu a avut minute: Celik. Cu Andrei am încercat să îi dau minute de la meciul cu Timişoara din Cupa României. Dar toate meciurile au fost pe muchie. Absolut toate.
Am simţit-o la momentul ăsta. Măcar să intre puţin pe gazon, să se bucure. Că a rămas el cu încă unul. Se antrenează şi n-au apucat nici măcar un minut. Că a fost surprinzătoare mişcarea şi m-au întrebat cei de pe bancă de trei ori: «Eşti sigur că asta e schimbarea?». M-au prins foarte calm, că altfel nu mai întrebau de trei ori.
Nu înţelegeau cine iese. (n.r. Andrei Șucu) Şi-a dorit foarte mult, e un univers care lucrează şi a fost răsplătit cu un gol. E clar că nu e un jucător slab. Cred că s-a lămurit lumea. După aia, ce face el în continuare depinde doar de el”, a mai povestit Daniel Pancu, conform sursei menționate anterior.