Salariul plătit de patronul FCSB lui Denis Drăguș a devenit subiect de discuție și în Franța. Unele cluburi din Ligue 1 nu și-ar permite o remunerație de un milion de euro pe sezon pentru un singur jucător.
Daniel Sandu care a lucrat în cadrul clubului Rapid între 2022 și 2026, iar din luna martie face parte din departamentul de scouting al clubului Toulose (locul 13 în Ligue 1), a făcut o paralelă între actualul său club și cei de la FCSB.
El a spus care sunt sumele pe care Toulose își permite să aducă jucători și care este salariul mediu al jucătorilor din lotul clubului francez. Astfel, Toulose nu și-ar fi permis să îi ofere lui Denis Drăguș salariul primit la FCSB.
„Vara asta am bătut recordul clubului pe Jorgensen, adus pe 7,5 milioane de euro. În general putem să luăm jucători între 3 și 5 milioane, însă salariile nu sunt foarte mari, asta se poate verifică, suntem printre ultimele echipe din Ligue 1 ca buget de salarii.
Salariul mediu al echipei aș zice că e cam cât dă FCSB. 20-30.000 de euro pe lună. Nu ni l-am fi permis pe Denis Drăguș, sub nicio formă. Cu siguranță nu. Au fost mulți mulți jucători pe care ni i-am dorit, însă noi trebuie să găsim oportunitățile sportive și financiare. Acum sunt multe campionate care plătesc foarte mult. Vorbeam cu un prieten, în Polonia sunt 14 echipe care își permit să dea 40.000 salariu net, enorm.
Noi nu putem să ne luptăm cu așa ceva. Turcia, la fel, e foarte greu să te atingi jucători din Liga 2-a. Dar ne descurcăm, vara asta clubul a vândut foarte bine, clubul a vândut 3 jucători în Premier League, e record. E un proiect foarte interesant și mă bucur că a apărut oportunitatea. Bugetul operațional este undeva la 45-50 de milioane de euro”, a declarat Daniel Sandu, potrivit GSP.
Gigi Becali este dispus să plătească sume uriașe și a spus că va oferi un salariu asemănător celui primit de Drăguș și în cazul în care internaționalul Nicolae Stanciu va accepta o revenire la FCSB în decembrie, la expirarea contractului din China, cu Dalian Yingbo.
„Plus că dacă domul Becali a spart banca și i-a dat un milion lui Drăguș, de ce nu i-ar da un milion și lui Stanciu, poate fi o sumă importantă pentru un jucător român. Eu sunt curios unde vor juca toți, pentru că iar FCSB ia jucători în atac” spunea fostul internațional român Ciprian Marica, la Voyo.