Frații Pavăl, doi dintre cei mai importanți afaceriști din România, pregătesc deschiderea unui magazin Dedeman în singurul județ în care rețeaua nu a ajuns până acum.
Compania autorizează un teren de aproximativ șase hectare lângă Vama Giurgiu. Potrivit informațiilor apărute în presă, proiectul cuprinde o galerie comercială cu Farmacia Tei și cu Bebe Tei, entitate în care Dragoș și Adrian Pavăl au 30%.
Jurnaliștii de la Ziarul Financiar pun accent pe faptul că șefii Altex sunt implicați la rândul lor în Giurgiu, prin intermediul proiectului celei mai înalte clădiri din oraș. Totuși, conform sursei citate, „cel mai clar semnal vine de la Dedeman”.
În urmă cu doi ani, compania fraților Pavăl a achiziționat un teren de circa șase hectare în proximitatea Vămii Giurgiu, aflat acum în etapa de autorizare. Practic, cu ajutorul noului magazin, Dedeman va acoperi toate județele României.
Un alt detaliu notabil? Unitatea poate atrage și clienți din Bulgaria, în baza locației selectate. Cu alte cuvinte, bazinul de consumatori va fi lărgit.
Planul urbanistic zonal include și un spațiu pentru un restaurant de tip fast-food, iar orașul Giurgiu este privit diferit în prezent, prin comparație cu anii precedenți, din moment ce o asemenea companie consideră că merită să ajungă acolo.
Compania Dedeman înseamnă o rețea de 65 de magazine, unitățile având suprafețe cuprinse între 7.500 și 18.000 de metri pătrați, cu o gamă de peste 60.000 de produse.
„Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români care, începând cu anul 1992, au dezvoltat lanțul de retail cu materiale de construcții și produse pentru amenajări interioare de tip Do-It-Yourself (DIY), destinat celor ce doresc să-și construiască și să-și amenajeze căminul”, se arată pe site-ul dedeman.ro, în secțiunea „Povestea noastră”
Anul precedent a fost cel în care rețeaua Dedeman s-a extins și la nivel internațional, cumpărând lanțul Praktiker din Grecia într-o tranzacție de 130.000.000 de euro.
Tot în 2025, frații Pavăl au anunțat extinderea pe piața din Republica Moldova, în urma unei întâlniri cu mai mulți oficiali ai Guvernului de la Chișinău.