Giani Kiriță s-a dezlănțuit împotriva fotbaliștilor României: „Lipsă totală de implicare, nu joacă nici măcar pentru Hagi!”

Jucătorii din naționala României au fost puși la zid. Sursa foto: Sport Pictures

Giani Kiriță (49 de ani) a urmărit primele două meciuri ale României din Liga Națiunilor și s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa jucătorilor. Ba mai mult, l-a îndemnat pe Gică Hagi să ia măsuri urgente.

Întorși fără niciun punct din Suedia, scor 1-2, tricolorii sperau să se revanșeze acasă, în fața Bosniei, dar au suferit o nouă înfrângere. După fluierul final, tabela arăta 2-4.

De parcă necazul nu era suficient de mare, în partida de pe Arena Națională am asistat și la o premieră negativă. Nu se mai întâmplase de aproape opt decenii ca naționala să primească trei goluri în prima repriză, pe propriul teren.

Giani Kiriță a dat de pământ cu fotbaliștii României după eșecurile din Liga Națiunilor

Deranjat de prestațiile elevilor lui Gică Hagi, Giani Kiriță nu a mai răbdat. Le-a reproșat lipsa de atitudine, afirmând răspicat că mulți dintre ei se mulțumesc cu simpla prezență la echipa națională, fără să dea tot ce au mai bun pe teren.

„Trebuie să ne uităm la ambele meciuri. Ce mă deranjează cel mai mult la jucătorii care au venit acum e lipsa sacrificiului, a implicării totale în meci și lipsa unității de grup. Nici măcar pentru Gică Hagi nu joacă acești jucători. Asta e o mare problemă. Vin unii doar să bifeze selecții. Nu văd nimic pozitiv în aceste două meciuri. Poate doar Dennis Man, care a dat un gol. În rest, nimic pozitiv. Asta e cel mai grav! Vin la națională doar să bifeze selecții și intră în teren fără să dea tot ce au mai bun.

Eu vorbesc strict de atitudine. La ora actuală nu văd un grup unit și nu văd o echipă care să joace pentru Hagi. Iar asta doare foarte tare. La națională trebuie să ai spirit de sacrificiu, să te bați pentru fiecare minge, să vrei să te califici, să se ajute unul pe altul. Se vede din avion. E lipsă totală de implicare! Indiferent de cine a jucat. Poate maximum 2-3 jucători să fi arătat ceva… Dar nu cum ne dorim de la națională”, a declarat fostul căpitan al lui Dinamo, pentru gsp.ro.

Gică Hagi, îndemnat să schimbe strategia: „Nu facem act de prezență, nu venim la națională să ne resuscităm”

Totodată, Giani Kiriță, care a evoluat la rândul său sub tricolor de-a lungul carierei, i-a oferit un sfat selecționerului: să mizeze de acum înainte doar pe jucători dispuși să se sacrifice din toate punctele de vedere pentru România.

„(n.r. Ce crezi că e de făcut?) Trebuie să-l întrebăm pe Gică. Eu nu am văzut un duel câștigat sau ca jucătorii să se îmbărbăteze între ei. Vreau să văd un grup unit și atitudinea care trebuie la națională. Dacă la prima reprezentativă nu te unești… Vin unii, bifează minute, fără nicio implicare.

Sfatul meu – îmi permit să dau un sfat – e să ia la națională doar jucători care se sacrifică pentru națională. Bagă piciorul în contră, tată! Nu facem act de prezență, nu facem parada modei. Nu venim la națională să ne resuscităm. Dacă vii, vreau să te sacrifici. Nu vedem nimic. Vedem un Gică supărat. Și îmi pare tare rău să-l văd așa. Știu cât suflet pune. Dar nu are cu cine. Fără unitate de grup nu vom reuși niciodată”, a adăugat fostul fundaș central.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]