Gigi Becali (68 de ani) susține că știe motivul pentru care Răzvan Burleanu (42 de ani), șeful FRF, l-a pus pe Gică Hagi (61 de ani) selecíoner la echipa națională, iar miza ar fi fost aceea ca oficialii să scape de presiunea uriașă.
„Tricolorii”, cu Gică Hagi selecționer, au debutat cu stângul în Liga Națiunilor, unde au deja două înfrângeri, cu Suedia 1-2, și cu Bosnia, 2-4, dar și șanse reduse de a prinde a doua urnă valorică la tragerea pentru preliminariile EURO 2028.
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a vorbit deschis despre situația echipei naționale a României, și a afirmat că știe de ce l-a adus Răzvan Burleanu pe Gică Hagi ca selecționer al „tricolorilor”, la aproape 25 de ani de la precedentul mandat.
„Ăștia au fost mai deștepți, de la FRF. Ei când și-au dat seama că n-au calitate, au zis că ne nenorocim și hai să-l băgăm pe Hagi antrenor și să luăm toată presiunea de pe umerii noștri. Că nu are cine să zică ceva de Hagi. Bravo lor, îi aplaud, băieți deștepți. Hagi absoarbe tot.
Ei și-au dat seama că suntem la fund, praf. Știți ce a fost aseară? Bosnia echipă slabă, pârnaie, dar aseară a fost exact cum am jucat noi cu Auda (n.r. în preliminariile Conference League). Letonii ăia slabi, de Liga C, dar ne-au bătut pe noi.
Bosnia la fel, Divizia C, dar noi am fost mai slabi. Noi nu că nu existăm. Trei goluri date de ei nu sunt ale lor, au fost gafe. Dacă-l ai pe Matei Ilie fundaș central, normal că scapi. Unul este al portarului și tot așa”, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.
Cel mai bun rezultat pe care l-a avut România, și care a coincis cu perioada în care a jucat Gică Hagi, a fost atingerea sferturilor de finală la CM 1994 SUA, când „tricolorii” au pierdut cu Suedia, în urma loviturilor de departajare.
Numirea lui Gică Hagi ca selecționer nu a fost bine primită de toată lumea, iar printre cei care l-au criticat încă de la început s-a aflat și Cornel Dinu (75 de ani), liderul „tricolorilor” la CM 1970.
„Nu ştiu dacă Gică are actualmente capacitatea de a fi selecţioner. El a fost antrenor câţiva ani la Viitorul, actualmente Farul… Dar, în continuare am nişte rezerve în ceea ce priveşte postura sa de selecţioner, mai ales că naţionala pleacă din postura de outsider în calificările pentru viitorul Campionat European şi Campionat Mondial.
Într-o ultimă discuţie pe care am avut-o cu Mircea Lucescu (n.r. decedat în aprilie 2026), mi-a spus că acesta este decepţionat de calitatea jucătorilor români. La experienţa pe care a avut-o Mircea Lucescu era îndreptăţit să facă o asemenea apreciere.
Şi, practic, e greu de spus dacă va reuşi să schimbe cineva forţa echipei naţionale cu jucătorii de care dispun la ora actuală din ţară şi străinătate. Turcia (n.r. la barajul pentu CM 2026, ultimul meci pe care l-a condus regretatul Lucescu) ne-a depăşit la pas, deşi nu a prins o zi glorioasă”, a declarat Cornel Dinu, la Fanatik.