Ioan Andone a vorbit deschis despre decizia luată de Gică Hagi în privința fiului său, Ianis.
Titularizarea lui Ianis Hagi la meciul cu Suedia a stârnit un val de reacții dure din lumea fotbalului românesc. Mulți consideră că nu merita ca un jucător fără meciuri în picioare în acest sezon să fie titular într-un meci atât de important. Ioan Andone a precizat că ar fi procedat diferit dacă ar fi fost în locul actualului selecționer.
În ultimele zile s-a dezbătut intens subiectul titularizării lui Ianis Hagi în condițiile în care a avut o evoluție ștearsă în ultima vreme atât la națională cât și la echipa de club, acolo unde nu e titular incontestabil.
Nu toată lumea ar fi luat o decizie atât de grea ca Gică Hagi. Ioan Andone ar fi evitat pe cât posibil să își cheme fiul la națională, indiferent de situația acestuia tocmai pentru a nu-l pune într-o poziție extrem de dificilă.
„Eu niciodată nu mi-aș fi băgat copilul. Nu, niciodată! Nu contează că avea sau nu meciuri în picioare sau că merita.
Câteodată stai și te gândești de zece ori. Dar așa e Gică, l-a pus căpitan devreme la Farul, i-a dat personalitate. Eu am o părere foarte bună despre Ianis, e un tip foarte inteligent. Nu trebuie să-l compari cu tatăl lui.
Cine mai avea aplecarea lui Gică în lumea asta? Ți-o punea de la 50 de metri unde voiai tu. Ianis e un alt tip de jucător, joacă mult mai bine cu ambele picioare decât Gică. Are mai multe.
Acum, trebuie să-i cauți și locul, să aibă în jurul lui colegi și un sistem potrivit. E treaba lui Gică. Ăla micu’ rezistă la presiunea asta, asta e părerea mea”, a declarat Ioan Andone, la Digi Sport.
Pentru partida cu Bosnia, Gică Hagi a pregătit o surpriză uriașă. A renunțat la nu mai puțin de șase titulari din meciul precedent, iar printre aceștia se numără și Ianis Hagi.
„Toată strategia pe care o am am făcut-o şi în vară, văd că nu ţineţi cont, am jucat cu două echipe, au venit 30 şi ceva de jucători, am făcut această convocare, vom face multe schimbări pentru al doilea meci, e nevoie de acest lucru pentru că am încredere în jucători.”, a declarat Hagi, într-o conferinţă de presă.
În locul lui Ianis Hagi, căpitan va fi Nicolae Stanciu, unul dintre veteranii naționalei.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fbosniacii-au-facut-calculele-inainte-de-meciul-cu-romania-diferenta-de-30000000-de-euro-intre-cele-doua-loturi.jpg)
FOTO: Flashscore.ro