Dezastru pentru dinamovistul Stoinov în cel mai controversat meci din Liga Națiunilor. Trei goluri în primele 45 de minute!

Seară neagră pentru Nikita Stoinov la naționala Israelului. Sursa foto: PROFIMEDIA, 27.09.2026

Fundașul central dinamovist Nikita Stoinov (21 de ani) a fost implicat într-o repriză de coșmar a naționalei din Israel, duminică, în Liga Națiunilor. Echipa tânărului stoper a primit trei goluri în 45 de minute, fiind „victima” Irlandei.

În prima etapă a competiției, oaspeții s-au înclinat în Kosovo, scor 0-1, în timp ce israelienii au cedat pe gazonul Austriei, scor 1-3.

Stoinov și colegii lui au comis-o în confruntarea controversată cu Irlanda. Parrott, Idah și Moylan la finalizare

Irlandezii au deblocat tabela de marcaj prin Troy Parrott (24), de la Betis Sevilla, în minutul 13. După trei minute, avantajul s-a dublat, grație reușitei lui Adam Idah (25), iar în minutul 25, Jack Moylan (25) a dus scorul la 3-0.

Astfel, oaspeții au conturat un tablou negru pentru Nikita Stoinov și pentru coechipierii săi, în Ungaria, la Debrecen.

Meciul a fost umbrit de o situație controversată. Toate echipele sunt obligate să treacă trei portari pe foaia de joc, unul ca titular, iar alți doi ca rezerve, dar irlandezii au fost nevoiți să găsească o soluție de avarie, căci Gavin Bazunu (24) a boicotat partida în baza unor convingeri personale. Fundașul central Jimmy Dunne (28) a apărut pe listă în locul lui.

Impresarul israelianului: „Plecarea sa în străinătate a fost intenționat timpurie și i-a prins bine. Dinamo îl va vinde cu 2,5 milioane de euro”

Totuși, spre bucuria jucătorului cu profil defensiv de la Dinamo, lucrurile merg bine la echipa de club. Nikita Stoinov este o piesă de bază în formația portughezului Nuno Campos (51), iar în această perioadă, numele său a fost adus în discuții despre un potențial transfer.

„Netanya și cluburile mari de aici (n.r. – din Israel) l-au ratat. Au existat și oferte din MLS. În opinia mea, Nikita va mai rămâne în România șase luni sau un an. Fără îndoială, el este un copil special, cu o personalitate foarte diferită de cea a multor jucători.

Plecarea sa în străinătate a fost intenționat timpurie. Nu eram siguri dacă era locul potrivit, dar, privind în urmă, a fost decizia corectă.

Se află la o echipă bună, pe primul loc. Scopul a fost să plece oricum. Dacă ar fi să-ți spun că eram complet convinși, nu eram, dar acum este perfect.

Cred că acesta este ultimul său an în România și va progresa. Este iubit la club, la echipa națională, are statistici foarte, foarte bune în ceea ce privește posesia balonului, pasele, piciorul stâng, care este foarte căutat, plus înălțimea sa.

Plecarea în străinătate i-a prins bine. Cred că Dinamo îl va vinde cu 2,5 milioane de euro”, a comunicat impresarul apărătorului, Gilad Katzav.

  • Nikita Stoinov valorează 1.800.000 de euro, potrivit cotelor de piață afișate pe site-ul de specialitate transfermarkt.com
  • Contractul lui cu Dinamo expiră în vara anului 2029
  • 52 meciuri, un gol – cifrele fundașului central în echipamentul alb-roșu
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]

Citește și