Negocierile Rotaru – Becali pentru Nsimba și Boutoutaou se anunță tensionate: „Dacă aș fi el, m-aș gândi de două ori”

Mihai Rotaru, avertizat în privința schimbului propus de Gigi Becali. Sursa foto: Fotomontaj ProSport

Gigi Becali speră să-i obțină semnătura lui Steven Nsimba (30 de ani) în perioada de mercato a iernii, la schimb cu Aymen Boutoutaou (25 de ani), care a căzut în dizgrație, dar negocierile se anunță a fi tensionate. Ciprian Marica a comentat pe marginea subiectului, avertizându-l pe Mihai Rotaru asupra riscului de a pierde un jucător important.

Atacantul adus în vara anului trecut din cel de-al treilea eșalon al Franței a avut prestații excelente în tricoul Universității Craiova. Cifrele stau mărturie: 21 de goluri și 7 pase decisive în 63 de meciuri.

La polul opus, mijlocașul pentru care roș-albaștrii au plătit 1,3 de milioane de euro a intrat în dizgrația patronului. Nu au contat nici măcar cele două reușite de până acum.

Ciprian Marica, avertisment pentru Mihai Rotaru cu privire la schimbul Nsimba – Boutoutaou

Dacă ar fi în locul lui Mihai Rotaru, Ciprian Marica nu s-ar grăbi să accepte schimbul propus de Gigi Becali. Motivul? Ar ceda un fotbalist care și-a demonstrat deja valoarea.

„Da, aș face (n.r. schimbul de jucători)! Mie-mi place Nsimba. Acum e într-o scădere de formă, poate și pe fondul ăsta vor alege să facă schimbul.

Deocamdată, jucătorul FCSB-ului, Boutoutaou, nu… Ca patron al Craiovei, m-aș gândi de două ori, recunosc”, a declarat fostul atacant, la Digi Sport.

Gică Craioveanu: „Dacă e și un milion pentru Craiova, mi se pare un schimb foarte bun”

În schimb, Gică Craioveanu a opinat că alb-albaștrii ar avea de câștigat în cazul în care ar primi și un milion de euro pentru Nsimba, pe lângă Boutoutaou. Cu atât mai mult cu cât Assad Al-Hamlawi și-a câștigat locul de titular, iar Simon Elisor a arătat că poate fi oricând o soluție în avanposturi.

„Am auzit de schimbul de jucători între Nsimba și Boutoutaou. Consider că iese puțin în avantaj în momentul de față FCSB, pentru că Nsimba e un jucător care a demonstrat în ultimul an la Craiova că este jucător foarte util, foarte bun, marcator, o bestie cum îi zicem noi, în timp ce Boutoutau e în zona gri, pentru că n-a demonstrat. Eu cred că poate să crească, dar are nevoie de meciuri. Va depinde foarte mult și de antrenori, dacă se bazează pe ei, dacă intră în stilul lor sau în sistemul lor de joc.

Dacă e și un milion pentru Craiova, mi se pare un schimb foarte, foarte bun pentru Craiova, mai ales că până acum Elisor a demonstrat marcând goluri că este un jucător pe care antrenorul se poate baza. În momentul de față, fără discuții, titularul este Assad”, a spus fostul căpitan al Universității Craiova, pentru sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]