Frații Pavăl, Dragoș și Adrian, continuă să se extindă pe piața din România și au pus bazele unui proiect în Banat, comuna Dumbrăvița mai exact, aflată la doar 5 kilometri distanță de Timișoara.
Aici, ei urmează să ridice un magazin nou, la care vor adăuga și o galerie comercială. Suprafața totală? Puțin peste 39.000 de metri pătrați, potrivit planului.
După ce au cumpărat Carrefour România printr-o tranzacție de 823.000.000 de euro și au decis să schimbe numele magazinelor, frații Pavăl au revenit la prima lor dragoste, și anume Dedeman.
Este vorba tot despre un lanț de magazine, cel mai expansiv care comercializează materiale de construcții și nu numai. În prezent, potrivit site-ului oficial, în România se găsesc nu mai puțin de 65 de locații:
„Compania Dedeman înseamnă, în prezent, o rețea de 65 de magazine și se află în continuare în plin proces de extindere la nivel național. Magazinele au suprafețe cuprinse între 7.500 și 18.000 de metri pătrați, oferind o gamă sortimentală diversificată de peste 60.000 de produse”, se arată pe Dedeman.ro.
Potrivit Economica.net, frații Dragoș și Adrian Pavăl au decis să deschidă un nou magazin, ceva mai complex, în comuna Dumbrăvița din județul Timiș, aflată la doar 5 kilometri distanță de Timișoara.
Este vorba despre un magazin care va avea atașată și o galerie comercială, la fel cum au decis frații Pavăl să deschidă și lângă Rădăuți, în Bucovina.
Însă, magazinul din Dumbrăvița va fi și mai special, deoarece va fi al doilea cel mai mare din întreg portofoliul investitorilor:
„Compania vrea să construiască al doilea cel mai mare magazin al rețelei lângă magazinul IKEA de lângă Timișoara, potrivit primarului din Dumbrăvița, Horia Bugarin, care spune ca aceasta este cea mai mare investiție privată din istoria comunei”, notează sursa citată.
Magazinul IKEA menționat mai sus, inaugurat în 2023, a cuprins o investiție de peste 60 de milioane de euro, conform aceleiași surse.
În ceea ce privește suprafața, magazinul în care vor fi găsite materialele de construcții și celelalte produse tipice Dedeman va acoperi 21.909 metri pătrați, informează Economica.
La această suprafață se mai adaugă încă 17.161 metri pătrați, destinați galeriei comerciale. Așadar, în total, investiția din Dumbrăvița va acoperi o suprafață de peste 39.000 de metri pătrați.
În cadrul aceluiași complex comercial va fi amplasată și o clădire de alimentație publică, pe o suprafață de 322 metri pătrați, notează sursa citată.
Revenind la frații Pavăl, trebuie amintită și asocierea acestora cu fotbalul. Dragoș și Adrian bagă deja bani la echipa din Bacău, iar pe parcursul ultimilor ani au fost pomeniți și pentru o eventuală preluare a altor cluburi, între care și CSA Steaua București. Cu toate acestea, zvonurile nu s-au confirmat.