A fost o mică revoltă la Roma, vineri seară, 25 septembrie, când naționala Italiei a debutat în ediția 2026-2027 de Liga Națiunilor cu o înfrângere, scor 0-2 cu Belgia.
Roberto Mancini (61 de ani), aflat la primul meci oficial după revenirea pe banca „Squadrei Azzurra”, a sfârșit prin a fi huiduit de fani.
Vineri seară, Gică Hagi a debutat oficial în calitate de selecționer, cu ocazia partidei Suedia – România 2-1, din runda inaugurală a Ligii Națiunilor.
Din păcate, „Regele” a fost învins la primul joc oficial, însă aceeași soartă a avut-o, tot în Liga Națiunilor, și Roberto Mancini, care în vară a revenit pe banca Italiei.
Spre deosebire de România, Italia lui Mancini a jucat acasă, la Roma, sub privirile unui stadion în care s-au raportat aproape 50 de mii de suporteri.
Însă, a primit vizita unei echipe redutabile, anume Belgia, iar la finalul celor 90 de minute a sfârșit prin a fi învinsă cu scorul de 0-2.
Mika Godts (21 de ani), proaspăt transferat de PSG, și Dodi Lukebakio (29) au înscris golurile belgienilor, în minutele 20 și 69. Oaspeții au mai avut și alte ocazii, însă goalkeeperul Italiei a intervenit salvator de 6 ori.
Pe de altă parte, nici Italia nu s-a descurcat rău, dacă e să facem abstracție de rezultatul afișat de tabelă. „Squadra Azzurra” a avut o posesie a balonului de 56% la Roma și a expediat 21 de șuturi spre poartă, dintre care 6 au prins cadrul porții.
Însă, plasa nu a fost scuturată, iar la final, mulți dintre cei 50 de mii de suporteri și-au vărsat frustrarea asupra selecționerului Roberto Mancini, pe care l-au huiduit și căruia i-au cerut demisia după primul joc oficial.
Mancini nu s-a lăsat intimidat de acest detaliu, iar după meci a spus că reacția fanilor a fost una normală:
„Este destul de normal. Am pierdut și fanii sunt dezamăgiți, furioși. Asta face parte din joc. Va fi mai bine în cele din urmă, când vom reuși să ajungem în vârf”, a declarat Roberto Mancini, citat de The Daily Star.
Așa cum am menționat mai sus, Italia nu a jucat tocmai rău în disputa cu Belgia, astfel că Roberto Mancini a evidențiat și aspectele pozitive ale partidei:
„Putem lua aspectele pozitive din repriza secundă. Am avut 25 de minute în care am fost foarte agresivi, am recuperat toate baloanele, nu am iertat absolut nimic.
Acesta este un lucru pozitiv pentru mine. Trebuie să încercăm să pierdem mai puține mingi, pentru că la capitolul acesta am suferit în prima repriză. Trebuie să avem o posesie mai bună, să fim mai calmi și să nu mai forțăm în situațiile în care nu există spații.
Cu siguranță putem îmbunătăți lucrurile, să ne gândim la aspectele pozitive, să nu ne lăsăm copleșiți de trecut. Nu putem face nimic în privința a ceea ce s-a întâmplat în trecut”, a mai declarat Mancini, potrivit aceleiași surse.
Pentru Italia urmează o deplasare în Turcia, tot în Liga Națiunilor, pe 28 septembrie, de la ora României 21:45. Mai apoi, pe 2 octombrie, de la aceeași oră, Italia joacă în deplasare cu Franța.