Manchester City a fost găsită vinovată pentru 114 dintre cele 115 acuzații care au legătură cu încălcarea regulilor financiare. Chiar dacă sancțiunile încă nu au fost stabilite, gigantul din Premier League riscă chiar retrogradarea și retragerea unor titluri câștigate în perioada vizată.
O astfel de decizie ar putea avea efecte importante și pentru marea rivală a „Cetățenilor”, Manchester United. În cazul în care s-ar decide nu doar retragerea trofeelor, ci și atribuirea lor unor alte echipe, United ar putea să își îmbogățească palmaresul cu două trofee.
Cazul în care este implicat gigantul Manchester City vizează încălcări ale regulamentelor financiare într-o perioadă începută în sezonul 2009-2010. Premier League a acuzat oficial clubul Manchester City că nu a furnizat informații financiare corecte și complete privind veniturile, sponsorizările și costurile de funcționare ale clubului.
În intervalul 2011-2018, „Cetățenii” au câștigat trei titluri, în sezoanele 2011-2012, 2013-2014 și 2017-2018. În două dintre aceste stagiuni, Manchester United a încheiat pe poziția a doua a clasamentului.
Sezonul 2011-2012 a rămas în memoria fanilor. Atunci, United și City au încheiat stagiunea cu același număr de puncte, dar formația de pe Etihad a devenit campioană datorită golaverajului. A
Al doilea este sezonul 2017/2018. Atunci, Manchester City, antrenată de spaniolul Pep Guardiola, a devenit campioană, iar Manchester United a terminat tot pe poziția a doua a clasamentului.
Dacă ar fi retras și titlul din 2013-2014, beneficiara potențială nu ar fi Manchester United, ci FC Liverpool, care a încheiat stagiunea respectivă pe poziția a doua a clasamentului.
În prezent, Manchester United are în palmares 20 de titluri de campioană a Angliei. Ultimul a venit în sezonul 2012-2013, în ultimul an al lui Sir Alex Ferguson pe banca echipei. Astfel, în cazul unei pedepse drastice pentru Manchester City, United ar putea ajunge la 22 de titluri în Premier League.
Manchester City, una dintre cele mai puternice echipe din Europa, riscă să se aleagă cu sancțiuni sportive importante. Printre variantele discutate de jurnaliștii britanici se numără depunctarea, retrogradarea și retragerea unor trofee.
De menționat este că acest caz este unul fără precedent în Premier League și ar putea avea efecte importante pentru mai multe cluburi din prima ligă a Angliei.