Gică Hagi susține în această seară, de la ora 20:30, conferința de presă oficială înaintea meciului din deplasare cu Suedia, programat vineri, de la ora 21.45, la Stockholm.
Rămâi pe prosport.ro ca să afli Live Text Online toate declarațiile importante ale selecționerului naționalei României înainte de startul din Liga Națiunilor.
Selecționerul naționalei are programată în această seară, începând cu ora 20:30, conferința de presă oficială înaintea duelului cu Suedia de la Stockholm.
ProSport te ține la curent Live Text Online cu toate declarațiile notabile ale „Regelui” înainte de startul din Nations League.
Fiind vorba despre un program inedit, cu 4 meciuri în doar 10 zile, Gică Hagi nu a deplasat întregul lot convocat în Suedia. Nouă dintre cei 32 de tricolori chemați vor rămâne la baza de pregătire de la Mogoșoaia, unde se vor pregăti în continuare.
Tricolorii în cauză sunt Daniel Bîrligea, Raul Opruț, David Matei, Cătălin Cîrjan, Marius Marin, Alexandru Cicâldău, Tony Strata, Bogdan Racovițan și Olimpiu Moruțan.
„Eu am încredere în toți fotbaliștii care vin la lot. O să încerc să folosesc tot grupul, care va fi convocat. Nu există doar un jucător. Vom folosi pe toată lumea, o să încerc să folosesc pe toată lumea.
Puteți să vă așteptați ca un meci să joace o echipă, în următorul meci o altă echipă, iar ceilalți să fie pe bancă. Sunt patru meciuri, trebuie ă fim competitivi, trebuie să arătăm bine fizic
12 puncte! Trebuie să câștigăm, aceasta e mentalitatea. După, ce vom face, vom vedea. Trebuie să câștigăm, oriunde. Asta e direcția, ca să ajungem să avem o mentalitate de învingător. România trebuie să construiască la echipa națională o mentalitate de învingător”, a spus Gică Hagi.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Ffcsb-oferta-pentru-nicolae-stanciu-si-transferul-anului-in-romania-rasturnare-de-situatie-am-discutat-cu-el-mi-l-doresc-tare-3.jpg)
Sursa foto: Sport Pictures
România se pregătește pentru redebutul lui Gheorghe Hagi pe banca primei reprezentative, după partidele test cu Georgia (1-1 la Tbilisi) și Țara Galilor, scor 2-1, în Ghencea.
Vineri seară, de la ora 21:45, România va da piept cu Suedia pe stadionul „Strawberry Arena” din Solna, în prima etapă a acestei ediții din Liga Națiunilor.
Dacă amicalul România – Țara Galilor s-a văzut pe PrimaSport, meciul contra nordicilor va fi vizionat pe un alt post.
Suedia – România se va vedea pe Antena 1 şi pe AntenaPLAY, la fel cum vor fi restul duelurilor din Nations League din această toamnă.
Arbitrul ceh Ondrej Berka va conduce la centru meciul României cu Suedia, de la ora 21:45, la Solna, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal, potrivit anunțului făcut de UEFA.
Acesta va fi ajutat de asistenții asistenți vor fi Matej Vlcek și Kamil Hajek, în timp ce al patrulea arbitru va fi Ondrej Pechanec. Arbitru video este italianul Michael Fabbri, iar arbitru asistent video va fi cehul Karel Roucek.
Ondrej Berka a mai arbitrat un meci al naționalei României, amicalul pierdut în primăvară cu Slovacia, scor 0-2, imediat după eșecul cu Turcia din barajul pentru CM 2026.
Programul meciurilor României în debutul Ligii Națiunilor: Suedia – România (Strawberry Arena – Solna), România – Bosnia Herțegovina (28 septembie, Arena Națională, fără spectatori), Polonia – România (2 octombrie, stadion Narodowy – Varșovia) și România – Suedia pe (5 octombrie, Arena Națională).