Totul pentru FCSB! Reghecampf a pus banii jos şi Gigi Becali primeşte noul său număr 1

Sonia Baciu
Laurențiu Reghecampf, liber să revină la FCSB. Foto: Profimedia 23.09.2026

Laurențiu Reghecampf (51 de ani) are drum liber spre FCSB, după ce s-a înțeles cu Esperance Tunis, echipă cu care se afla sub contract din iunie 2026. Noul antrenor al roș-albaștrilor va avea de plătit o sumă importantă către clubul tunisian.

Potrivit Fanatik, suma reprezintă echivalentul a trei salarii ale tehnicianului român și a fost stabilită în urma unor îndelungi și intense negocieri între cele două părți.

Reghecampf s-a înțeles cu Esperance Tunis și are drum liber spre FCSB

Laurențiu Reghecampf a negociat și s-a înțeles cu Esperance Tunis și are drum liber spre FCSB, pentru al treilea mandat pe banca tehnică. În urma negocierilor purtate între cele două părți, antrenorul român va plăti suma de 150.000 de euro, echivalentul a trei salarii, sub formă de despăgubire față de Esperance. Practic, acesta va scoate din buzunar 50.000 de euro, diferența de sumă fiind acoperită de restanțele salariale.

Inițial, tunisienii au avut pretenții financiare de 250.000 de euro, dar Reghecampf a reușit să îi convingă să scadă 100.000 de euro, după discuții care au durat 10 ore, potrivit sursei menționate.

„La FRF, contractul cu FCSB poatefi înregistrat imediat dacă antrenorul face dovada clauzei din contract și dovada plății clauzei. Adică, în cazul de față, a celor 150.000 de euro”, a declarat Emilian Hulubei, președintele AFAN, pentru Digi Sport.

Astfel, Reghecampf poate să revină în Superliga, fără teama de litigii, după cum nota presa tunisiană, că s-a încercat punerea de presiune asupra românului, amenințări cu TAS și alte căi de judecată. Amintim că în martie 2025, contractul lui Reghecampf cu Esperance Tunis a fost reziliat, fără ca acesta să primească vreo explicație, iar românul și-a căutat dreptatea la FIFA, iar clubul a fost bun de plată.

În privința litigiului lui Reghecampf cu Universitatea Craiova, pentru care a primit interdicție să antreneze în fotbalul românesc până la achitatea datoriei, de 150.000 de euro, Gigi Becali (68 de ani) a afirmat că este dispus să facă el această plată, inclusiv a dobânzii pe care o cere Mihai Rotaru, patronul grupării din Bănie.

Finanțatorul lui FCSB a avut însă cuvinte dure la adresa omologului său , după ce acesta din urmă a cerut și dobândă la suma pe care Reghecampf o datorează clubului.

Reghecampf, prezentat oficial joi după amiază

Noul antrenor al FCSB va fi prezentat oficial joi, 24 septembrie, de la ora 15:00, în cadrul unei conferințe de presă de la baza sportivă din Berceni.

Reghecampf a mai antrenat FCSB în perioadele mai 2012 – mai 2014 și mai 2015 – mai 2017. În cele două mandate ale sale, FCSB a câștigat două titluri de campioană a României, Supercupa României și Cupa Ligii.

În actualul sezon, după zece etape disputate, FCSB se află pe locul 11, cu 12 puncte în dreptul său.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]