CORESPONDENȚĂ Pugiliștii români au cucerit 19 medalii la Centura Moldovei! Reacția președintelui FR Box după ultima repetiție oficială înainte de Mondiale. EXCLUSIV

Pugiliștii români au cucerit 19 medalii la Centura Moldovei! Reacția președintelui FR Box după ultima repetiție oficială înainte de Mondiale. EXCLUSIV
Vasile Cîtea, președintele Federațieie Române de Box, e încântat de această ediție a Centurii Moldovei. Foto: Arhivă personală

Iașiul a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, a 45-a ediție a turneului internațional de box Centura Moldovei, competiție ce a reunit în ring 63 de sportivi din șase țări.

Pe lângă delegația tricoloră, la turneul de la Iași au mai boxat pugiliști din Algeria, Republica Moldova, Ucraina, Macedonia și Ungaria.

Pugiliștii români au cucerit 19 medalii la Centura Moldovei

Ediția din acest an a turneului Centura Moldovei a fost destinată pugiliștilor sub 19 ani și a reprezentat un ultim antrenament oficial înaintea Campionatelor Mondiale din Muntenegru, programate luna viitoare. Întrecerea supremă ce va reuni cei mai buni boxeri din lume sub 19 ani va avea loc la Buda, în perioada 14-28 octombrie.

Delegația României a avut un parcurs foarte bun la Centura Moldovei, sportivii tricolori cucerind 19 medalii, dintre care 6 de aur, 6 de argint și 7 bronz.

România a câștigat șase din cele zece categorii la turneul de la Iași

Sportivii români au câștigat șase din cele zece categorii, medaliații cu aur fiind Birham Iuseim (categoria 50 kg), Răzvan Ionuț Panainte (55 kg), Ioan Șerban Stoica (60 kg), Robert Buzas (65 kg), Marian Adrian Chiriță (70 kg) și Nuțu Ofrim (+90 kg).

Alți șase finaliști tricolori s-au mulțumit cu medalia de argint, aceștia fiind Ștefan Iulian Antochi (55 kg), Ștefan Mihai Dănilă (65 kg), Cătălin Ionuț Ionițoaiei (70 kg), Andrei Cosmin Murgoci (75 kg), George Sebastian Bălan (80 kg) și Marian Florian Atanasiu (85 kg).

Finală românească la trei categorii de greutate

Medaliile de bronz ale delegației tricolore la Centura Moldovei au fost cucerite de pugiliștii Szabolcs Csillag (50 kg), Iulian Ștefan Udroiu (60 kg), Ioan Marian Gabriel Bălan (65 kg), Ionuț Cazacu, David Gabriel Iușcă (ambii 75 kg), Ștefan Ovidiu Repede (80 kg) și Tudor Marian Agache (95 kg).

De remarcat că la categoria 65 kg podiumul a fost în întregime românesc: Buzas – aur, Dănilă – argint, Bălan – bronz, alături de un alt bronz al moldoveanului Maxim Janu), iar la trei categorii finala a fost sută la sută românească: 55 kg, 65 kg și 70 kg.

Vasile Cîtea: „Turneul a fost o reușită”

Președintele Federației Române de Box, Vasile Cîtea, a apreciat nivelul competiției de la Iași.

„A fost un turneu foarte reușit, și ca organizare, și ca participare. Și o competiție cu multe meciuri bune, cu o comportare foarte bună a sportivilor români. Noi ne bucurăm că am reușit să organizăm evenimentul în parteneritat cu Primăria Municipiului Iași și vreau să mulțumesc pe această cale Consiliului Local și Primăriei pentru susținere.

Toate delegațiile prezente la Iași au apreciat organizarea și ne bucurăm că am reușit să aducem și în acest an la Iași acest turneu de tradiție pentru boxul românesc”, a declarat Vasile Cîtea pentru ProSport.

„Suntem în grafic înainte de Mondialele din Muntenegru”

Oficialul FR Box spune că sportivii din lotul național care vor reprezenta România la Mondiale sunt în grafic cu pregătirea. Campionatele Mondiale sunt programate în Muntenegru, în perioada 14-28 octombrie.

„Turneul de la Iași a fost o ultimă repetiție pentru Mondialele Under 19 din Muntenegru și atunci am putut vedea la sportivii care vor boxa la Budva unde mai este de lucrat, ce mai este de corectat. Eu zic că suntem în grafic. Sigur, vârful de formă va trebui atins la Mondiale, dar deocamdată eu zic că pugiliștii noștri sunt în parametrii optimi la momentul de față”, a completat Vasile Cîtea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]

Citește și