Vor doar să-l „stoarcă” de bani! Reghecampf e ținut în joc de glezne de tunisieni, dar în paralel aceștia negociază deja cu înlocuitorul românului!

Tunisienii îl blochează pe Reghecampf, dar caută și înlocuitor. Sursa foto: Instagram Laurențiu Reghecampf

Esperance Tunis amână despărțirea de Laurențiu Reghecampf (51 de ani) pentru a obține cât mai mulți bani, dar în paralel îi caută înlocuitor. Presa tunisiană a dezvăluit cu cine au purtat negocieri conducătorii.

Antrenorul român și-a dat deja acordul pentru a merge la FCSB, în condițiile în care Marius Baciu va fi pus pe liber. Va fi cel de-al treilea mandat al său pe banca formației roș-albastre, cu care a cucerit patru trofee (două titluri, o Supercupă, o Cupă a Ligii) și a obținut performanțe pe plan extern, precum calificarea în optimile Europa League.

Gigi Becali l-a atras cu un salariu uriaș, dar i-a fixat și un obiectiv pe măsură: va trebui să câștige campionatul, ca apoi să poată forța pătrunderea în faza principală din Champions League.

Tunisienii joacă tare în negocierile cu Laurențiu Reghecampf, dar caută antrenor

Potrivit jurnaliștilor din Tunisia, oficialii lui Esperance Tunis au demarat deja discuțiile cu potențialul succesor al lui Laurențiu Reghecampf. Primul pe listă este conaționalul Jalel Kadri.

Acesta o pregătește în momentul de față pe Al-Hazem, ocupanta celei de-a zecea poziții în clasamentul primului eșalon din Arabia Saudită. Contractul expiră în vara lui 2027.

„În paralel cu discuțiile legate de Reghecampf, au început să apară variante de antrenori pentru Esperance . Printre numele vehiculate se numără tunisianul Jalel Kadri, cu care au existat contacte, precum și o întâlnire, fără să se fi ajuns până în prezent la un acord oficial.

Datele actuale indică faptul că decizia finală depinde de poziția conducerii lui Esperance și cea a lui Reghecampf, precum și de relația sa contractuală cu clubul, în contextul anunțului făcut de echipa din România privind un acord cu acesta, deși încă nu există o confirmare oficială referitoare la plecarea sa”, au scris cei de la tunimedia.tn.

Prima decizie luată de „Reghe” la FCSB. Plecarea în Turcia iese din discuție

În altă ordine de idei, Reghecampf nu a ajuns încă la FCSB, dar a luat o hotărâre importantă care vizează cele trei săptămâni de pauză prilejuite de meciurile echipei naționale. Nu-i va mai duce pe jucători în Turcia, cum plănuia inițial, ci îi va pregăti la baza din Berceni, unde are toate condițiile necesare.

„Am vorbit cu el acum cinci minute. Ce am stabilit am stabilit, vine și gata. Nu mai pleacă în Turcia. I-a spus Neubert: «Nu are rost să pleci în Turcia, condițiile de acolo le avem noi la bază aici».

El nu știe condițiile pe care le-am făcut eu la bază la Berceni. Faptul că i-a spus Neubert, a zis: «Bine, de acord!» E bine că se înțeleg. Echipa va rămâne în cantonament la baza din Berceni. Miercuri sau joi vine (n.r. pe 23 sau 24 septembrie), când își termină treburile acolo”, a declarat Gigi Becali la Voyo Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]