Ioan Ovidiu Sabău a ales să nu intre în detalii despre gestul lui Denis Alibec, eliminat la pauza meciului Dinamo – Farul 4-0, după conflictul avut pe tunel.
Antrenorul constănțenilor a fost calm după meci, dar vizibil afectat de moment, și a transmis că preferă să nu vorbească la cald, pentru a nu spune lucruri pe care le-ar putea regreta.
Farul a pierdut categoric pe terenul lui Dinamo, într-un meci în care eliminarea lui Alibec a cântărit greu. Atacantul a primit cartonaș roșu după un conflict produs la intrarea la vestiare, iar echipa lui Sabău a fost nevoită să joace repriza a doua în inferioritate numerică.
Întrebat despre episodul în care a fost implicat căpitanul său, Sabău a evitat să ofere un verdict. Tehnicianul a cerut ca explicațiile să vină de la Alibec și a spus că are nevoie de timp înainte să comenteze public situația.
„Vorbiți cu Alibec, nu știu ce să spun. E la cald și nu vreau să vorbesc, îmi pare rău. Mai bine să treacă două-trei zile”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.
„Am avut un început bun, am avut situații clare, am luat decizii proaste. Dinamoviștii au jucat bine, cu spații. După 2-0, a venit eliminarea, după care am încercat să nu luăm multe. Dinamo joacă fotbal, e greu în inferioritate numerică”, a mai declarat Sabău.
Tehnicianul a încercat să își protejeze jucătorii, dar a admis că înfrângerea este greu de digerat. Sabău spune că Farul a avut curaj în joc și a reușit să pună probleme înainte ca partida să scape complet de sub control.
„Le-am transmis să se respecte ca jucători, să aibă orgoliu, să joace. E greu de digerat, la patru goluri, am avut totuși mult curaj să jucăm azi, i-am pus în dificultate, i-am împins în jumătatea proprie, am avut și atacuri. Am avut ocazii. Puteam să înscriem măcar unul sau două goluri”, a mai spus antrenorul Farului.

FOTO Flashscore.ro
Sabău a vorbit și despre echipa națională, dar și favoritele la titlu.
(n.r meciul României) Adversarii pleacă cu prima șansă, sunt mult mai valoroși, trebuie să ai o stare de spirit bună, jucătorii să fie în formă. Nu vreau să transmit starea asta de neîncredere, dar cred că trebuie să ne cunoaștem valoarea, și așa te pregăteștei Dinamo e o echipă bună, se vede chimia, este una dintre favorite anul asta. Se cunosc între ei, au un sistem bun de joc. Rămâne Craiova, Rapid, și U Cluj FCSB au jucători buni.” a spus Sabău.